Caută
Close this search box.

Trei medici şi o asistentă, reţinuţi în dosarul privind certificate false de vaccinare

dna

Cinci persoane au fost reţinute, miercuri, în urma celor 25 de percheziţii efectuate în Neamţ şi Iaşi de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, în cadrul unui dosar privind infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, au fost reţinuţi trei medici, o asistentă şi un intermediar.

Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane.

„În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare”, arată un comunicat al DGA.

Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a sesizării formulate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ de către DGA Neamţ.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor DGA serviciilor judeţene anticorupţie Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Bacău, a poliţiştilor din cadrul IPJ Neamţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri