Salvamontiștii au reușit să recupereze un schior care fusese dat dispărut de prieteni, în județul Vâlcea. Nu au mai putut însă salva un bărbat care a căzut zeci de metri de pe o stâncă, în Cheile Bicazului.

Trupul bărbatului de 37 de ani a fost recuperat de pe munte.

Sabin Cornoiu, salvamontist: „Singura variantă a fost să se intervină cu sistem special de tracțiune, au ridicat victima cei 70-80 de metri până în vârful muntelui și de acolo au coborât-o și au predat-o serviciului IML. Nu știm cauzele căderii”.

Salvamontiștii au avut alte zeci de intervenții pe parcursul zilei, în mai multe zone din țară. Misiunile au fost îngreunate și de condițiile meteo nefavorabile. Echipajele de la Salvamont Voineasa au căutat ore în șir, pe un viscol puternic, un schior dat dispărut pe domeniul Transalpina.

Sabin Cornoiu: „S-au mobilizat toți salvamontiștii posibili din echipa, pentru că a trebuit să facem căutarea foarte rapid. Nu știam care e starea lui, dacă are probleme medicale. L-am găsit, a apărut la baza muntelui.

E întuneric, e viscol, în zonă sunt condiții de stat la gura sobei, nu de căutat nimic pe munte”.

O acțiune de salvare s-a desfășurat și în masivul Cozia. Câțiva turiști care au rămas înzăpeziți pe un drum care era închis circulației au fost salvați sâmbătă seară de salvamontiști. Pentru scoaterea din zăpadă a mașinilor au intervenit salvamontiști din Vâlcea și Brezoi. Turiștii au fost coborâți în siguranță, la poalele muntelui.

Salvamont România recomandă turiștilor să evite deplasările pe munte acolo unde sunt în vigoare avertizări meteo.

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, sâmbătă s-au primit 99 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe apeluri au fost primite la Salvamont Municipiul Brașov (10), Salvamont Sinaia (9) și Salvamont Prahova, Salvamont Predeal, Salvamont Sibiu, Salvamont Harghita (câte 7).

În cazul acestor intervenții au fost salvate 94 persoane. Dintre acestea, 38 au fost preluate de echipajele de la Ambulanță sau SMURD și au fost duse la spital.

S-au mai primit 25 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.