Caută
Close this search box.

Wendy Sherman, o femeie poreclită „Vulpea Argintie”, conduce negocierile SUA cu Rusia

wendy sherman

Wendy Sherman, unul dintre cei mai puternici diplomați din lume, este cunoscută drept „Vulpea Argintie”, datorită înfăţişării sale, dar şi a stilului ei de a purta negocieri şi a încheia acorduri.

Azi, ea ajută la conducerea discuțiilor dintre SUA și Rusia în Europa. Sherman, secretarul de stat adjunct al SUA, una dintre funcțiile de vârf ale Departamentului de Stat, s-a întâlnit săptămâna aceasta cu oficiali ruși, pentru a discuta despre Ucraina. Miza este mare.

Președintele Vladimir Putin a desfășurat aproximativ 100.000 de militari ruși, în apropierea graniței cu Ucraina, stârnind temeri legate de o invazie și avertismente din partea Occidentului.

Oficialii americani speră să dezamorseze situația tensionată, prin negocieri cu rușii, iar Sherman este în elementul ei. Cunoscută la Washington pentru firea ei inflexibilă, diplomata are o istorie lungă în abordarea directă a subiectelor delicate, notează The Guardian.

În Administraţia Clinton, Sherman a încercat să încheie un acord cu nord-coreenii, care a fost conceput pentru a le opri eforturile de a construi arme nucleare.

În 2011, ea a preluat conducerea discuțiilor nucleare ale echipei SUA cu Iranul, în timp ce președintele Barack Obama era preşedinte.

În cele din urmă, a contribuit la încheierea unui acord nuclear istoric între Iran și P5+1 – SUA, Marea Britanie, Franța, China, Rusia și Germania – în 2015.

La acea vreme, Sherman a vorbit despre faptul că a fi femeie nu e o barieră în calea progresului ei în sala de negocieri, chiar dacă Republica Islamică Iran are reguli stricte, cu privire la interacțiunile dintre bărbați și femei.

„Când m-am așezat vizavi de iranieni, reprezentam Statele Unite ale Americii și, poate, ca femeie, pot spune lucruri care nu sunt atât de dure, dar când devin dură, este un lucru şocant, pentru că este neașteptat”, a spus ea.

Sherman, în vârstă de 72 de ani, are pielea palidă și părul scurt, gri-oțel și, în ciuda naturii obositoare a negocierilor, pare întotdeauna la patru ace. – „Niciodată un fir de păr nelalocul lui”, spune un diplomat britanic, care a lucrat cu ea în timpul negocierilor internaționale.

Ea și-a primit porecla de la iranieni, care au început să o numească „Vulpea”, ca urmare a abordării înşelătoare a discuțiilor lor. Colegii săi din Departamentul de Stat au preluat porecla, iar în timpul negocierilor au purtat tricouri, pe care scria „Silver Fox” (Vulpea Argintie).

Negocierile cu rușii au fost deosebit de solicitante, spun analiștii, și Sherman va avea nevoie de toate trucurile diplomatice pe care le poate aduna, pentru a-și atinge obiectivele, cel mai important fiind evitarea unui război major în Europa.

Ea a vorbit luni, 10 ianuarie, la Geneva, cu oficialii ruși, în frunte cu Serghei Riabkov, ministru adjunct de Externe. Ea vorbeşte din nou, cu rușii, azi, 12 ianuarie, la o întâlnire a NATO, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, la Bruxelles și joi, la Viena.

Rușii au o listă de cereri: oficialii americani trebuie să fie de acord că nu vor extinde forțele NATO, spre est. De asemenea, rușii doresc ca oficialii americani să excludă posibilitatea ca Ucraina să se alăture într-o zi NATO.

Până acum, negocierile dintre oficialii americani și ruși sunt într-un impas. „Am fost fermi”, a spus ea reporterilor, după discuțiile lor de la Geneva, descriind modul în care ea și ceilalți oficiali americani i-au înfruntat pe ruși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri