Caută
Close this search box.

Cătălin Predoiu, în CSM, despre desfiinţarea Secţiei Speciale: Am găsit o cale de a atinge obiectivul principal

cătălin predoiu

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, că a găsit o cale de a atinge obiectivul principal, care este desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ).

Altfel, a adăugat Predoiu, vom rămâne blocaţi, aşteptând un miracol, ca toată lumea să fie de acord, menţionând că trebuie demonstrată maturitate, pentru depăşirea acestui moment.

Predoiu a declarat că nu a fost de acord cu unele afirmaţii făcută în cadrul şedinţei CSM, că Secţia Specială va fi reînfiinţată sub o altă formă.

“Nu pot fi de acord că se reînfinţează SIIJ-ul. Îl desfiinţăm cu adevărat pentru că este vorba de o structură care îşi încetează activitatea. E cu totul alt sistem, este o nouă structură, mai mare, mai mică, altfel organizată.

E altceva. Că nu este într-adevăr transferul competenţelor la unităţile specializate, e adevărat”, a precizat ministrul Justiţiei, conform News.ro.

El a precizat că proiectul privind desfiinţarea SIIJ a mai primit aviz negativ din partea CSM, iar consecinţa a fost blocarea sa în Parlament de patru ani.

“A mai fost configurat în faţa dumneavoastră, a plecat cu aviz negativ, consecinţa a fost blocarea în Parlament până în ziua de azi. Dacă alergăm după toţi aceşti iepuri, nu mai prindem nici unul. Şi atunci eu, iniţiator, trebuie să am în vedere cărei realităţi mă adresez cu proiectul meu.

Dacă nu mă adresez acestei realităţi nu mai plec cu aviz de la dumneavoastră niciodată. Trebuie să optez pentru nişte obiective şi am optat pentru obiectivul principal. (…)

Dacă şi ei acceptă acest lucru atunci găsim o cale şi asta e calea pe care am găsit-o de a atinge obiectivul principal altfel vom rămâne blocaţi aşteptând un miracol, miracolul înseamnând ca brusc într-o zi toată lumea să fie de acord cu toate cele spuse de dumneavoastră astăzi aici în contradictoriu. Vă rog să mă scuzaţi, dar nu cred în miracole de genul ăsta”, a transmis ministrul Justiţiei.

El a precizat că esenţialul este să se demonstreze maturitate, să fie depăşit momentul şi fie închisă această discuţie legată de desfiinţarea SIIJ.

“Dincolo de aspecte tehnice şi punctuale am extras şi nişte concluzii într-un limbaj mai puţin academic, colocvial şi îmi cer scuze pentru asta şi vă citesc câteva: SIIJ nu e bun, DNA nu e bun, DNA e bun, vrem desfiinţarea SIIJ, nu vrem desfiinţarea SIIJ, nu e bine că plenul numeşte procurori, nu avem încredere în procurorii care vor decide ce şi cum în aceste proceduri, vrem să fim garantul independenţei, dar să nu-i controlăm independenţa. Cum aş putea eu să redactez un proiect de lege care să fie votat unanim de către Consiliu? Imposibil.

Şi atunci dintr-o pleiadă de obiective pe care le ai la dispoziţie îţi selectezi pe cele esenţiale şi esenţialul şi pentru Executiv şi pentru legislativ, şi pentru sistem şi în mod particular pentru CSM, esenţialul este să demonstrăm maturitate, depăşim acest moment şi să închidem această discuţie care altfel va bloca în loc sistemul judiciar ani de zile, cum deja s-a demonstrat, patru ani.

Nu e în optica mea să mai zăbovim nici măcar o zi, cu tot respectul pentru tot ce aţi spus, vă cer votul pentru acest proiect”, a mai declarat Cătălin Predoiu.

Plenul CSM a avut, vineri, pe ordinea de zi avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri