Caută
Close this search box.

Departamentul de Stat: Oferta de negocieri a Moscovei pentru Ucraina nu este ”diplomaţie reală”

Statele Unite nu sunt de părere că Kievul ar trebui să accepte oferta Moscovei de a deschide negocieri cu Ucraina pentru că a discuta sub ameninţare „nu este o diplomaţie reală”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, notează AFP.

„Vedem că Moscova sugerează ca diplomaţia să se ţină sub ameninţarea armelor, în timp ce bombele, tirurile de mortiere, artileria Moscovei au ca ţinte civili”, a adăugat el. „Nu este o diplomaţie reală”, a insistat Ned Price.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia este dispusă să negocieze cu Ucraina dacă ţara, pradă unei invazii ruse, „depune armele”.

„Suntem pregătiţi pentru negocieri, în orice moment, de îndată ce forţele armate ucrainene vor asculta apelul nostru şi vor depune armele”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Moscova, citat de Agerpres.

„Preşedintele Putin a luat decizia acestei operaţiuni militare speciale de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei pentru ca, eliberaţi de această opresiune, ucrainenii să îşi poată alege liber viitorul”, a spus el, lăsând să se înţeleagă că Moscova intenţionează să răstoarne actuala putere.

Ca răspuns, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a acuzat Rusia că, înainte de a lansa ofensiva împotriva Ucrainei, a desfăşurat o „pretinsă diplomaţie” cu Occidentul pentru a câştiga timp şi a pregăti operaţiunea sa militară.

„Dorim să îi spunem clar preşedintelui Putin că diplomaţia sub ameninţarea armelor, diplomaţia coercitivă nu este ceva la care vom participa”, a adăugat Ned Price.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri