Caută
Close this search box.

Diplomaţia rusă le-a făcut SUA şi NATO road map de detensionare a crizei Ucrainei

maria zaharova

Rusia doreşte ca Ucraina să scoată în afara ţării armele şi echipamentele militare primite în ultimul timp, de la aliaţii ei, a anunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-o conferinţă de presă, potrivit Interfax şi Zerkalo nedeli.

Se poate ajunge la o dezescaladare cu Rusia, prin satisfacerea câtorva condiţii, a spus Zaharova, menţionând printre acestea plecarea instructorilor militari occidentali din Ucraina, scoaterea armelor şi echipamentului primite de Kiev, în ultimul an, din străinătate, din afara teritoriului Ucrainei, şi renunţarea participării acesteia la orice fel de exerciţii militare împreună cu NATO.

„Suntem convinşi că este posibilă o dezescaladare legată de Ucraina şi încă destul de repede, dar pentru aceasta este nevoie să fie suspendate livrările de arme către Ucraina, să fie rechemaţi instructorii şi consilierii militari occidentali de pe teritoriul ucrainean, să înceteze orice exerciţii comune între forţele armate ucrainene şi NATO, precum şi să fie scoase în afara Ucrainei toate armele şi echipamentele primite până acum de Kiev”, a declarat Maria Zaharova, citată de Interfax.

Reprezentanta Ministerului de Externe rus s-a referit şi la exerciţiile tactice ale armatei ucrainene, preconizate să aibă loc între 10 şi 20 februarie, concomitent cu manevrele comune ale Rusiei şi Belarusului.

„În cursul acestor exerciţii se va exersa utilizarea sistemelor de rachete antitanc Next Generation Light Anti-tank Weapon şi Javelin, primite de Ucraina de la Regatul Unit şi SUA, precum şi a dronelor turceşti Bayraktar”, a spus purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Evocând numele de cod al exerciţiilor ucrainene ‘Snowstorm-2022’, Zaharova a comentat ironic că speră ca acestea să nu se termine ca faimoasa povestire a lui Puşkin, cu acelaşi nume, conform Agerpres.

La celebrul poet rus Aleksandr Puşkin, personajul principal se rătăceşte din cauza viscolului şi nu mai ajunge la biserica unde îl aştepta iubita sa, care fugise de acasă.

„Dacă vorbim despre securitate regională într-un context mai larg, atunci pentru consolidarea ei, NATO ar trebui, între altele, să anunţe că renunţă la politica ‘uşilor deschise’, iar Ucraina să revină la statutul său de ţară neutră, în afara blocurilor militare, statut proclamat în Declaraţia privind suveranitatea Ucrainei din 16 iulie 1990”, a susţinut reprezentanta MAE rus în aceeaşi conferinţă de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri