Caută
Close this search box.

Dobermanul Lavrov, neimpresionat de amenințarea Occidentului cu sancțiunirusi

lavrov

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a minimalizat ameninţarea Occidentului cu sancţiuni, afirmând că acestea vor fi impuse indiferent de evoluţia evenimentelor şi descriind ca predictibil răspunsul la recunoaşterea de către Moscova a celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, transmite Reuters.

„Colegii noştri europeni, americani, britanici nu se vor opri şi nu se vor calma până când nu îşi vor fi epuizat toate posibilităţile de aşa-numita «pedepsire a Rusiei». Ei ne ameninţă deja cu tot felul de sancţiuni sau cu, aşa cum spun ei acum, «mama tuturor sancţiunilor»”, a afirmat Lavrov, conform Digi24.

„Ei bine, suntem obişnuiţi cu aşa ceva. Ştim că sancţiunile vor fi impuse oricum, în orice caz. Cu sau fără motiv”, a adăugat ministrul de externe rus.

Uniunea Europeană urmează să anunțe, în după-amiaza zilei de marți, primele sancțiuni care vor fi impuse Rusiei ca rezultat al deciziei acesteia de a încălca dreptul internațional prin recunoașterea independenței regiunilor separatiste din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk, a anunțat șeful diplomației europene, Josep Borrell.

SUA se coordonează cu aliații și va anunța marți noi sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Moscova a recunoscut cele două regiuni separatiste din Ucraina ca fiind independente și a trimis forțe de „menținere a păcii” acolo, au transmis luni oficiali americani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri