Caută
Close this search box.

După ce s-a lepădat de Călin Georgescu, Claudiu Târziu îl propune premier pe Marius Lulea, dacă AUR câştigă alegerile viitoare

claudiu târziu

Senatorul AUR Claudiu Târziu, unde dintre cei doi copreşedinţi ai formaţiunii, l-a propus pe Marius Lulea pentru funcția de prim-ministru, dacă AUR va ajunge la putere după alegerile prezidenţiale.

Târziu s-a distanțat astfel de Călin Georgescu. Dar Lulea rezonează totuşi în totalitate cu Călin Georgescu, când vine vorba despre admirația pentru mareșalul Antonescu.

Deși, din punct de vedere juridic, fostul șef al statului român din Al Doilea Război Mondial este considerat criminal.

”În funcția de premier ar putea să facă față foarte bine colegul nostru Marius Lulea, președinte fondator al partidului, în prezent vicepreședinte, se ocupă de organizația oamenilor de afaceri din partid.

Este un om foarte rațional, tată de cinci copii, deci foarte responsabil, romano-catolic, deci are toate calitățile și profesionale, și morale, a spus Claudiu Târziu, în emisiunea Insider politic, de la Prima TV.

Marius Lulea este autorul unei cărți despre mareșalul Ion Antonescu. „O extraordinară carte în care se analizează fapte imputate mareșalului Ion Victor Antonescu, cel care a condus România în lupta împotriva cotropitorului bolșevic”, este prezentată cartea pe site-ul Centrului Pentru Cultură, Istorie și Educație, conform Ziare.com.

În urmă cu trei ani, Marius Lulea, într-un text publicat pe blogurile Adevărul, îl compara pe mareșalul Antonescu cu victimele comunismului.

”Din punct de vedere juridic, mareşalul Ion Victor Antonescu este la momentul de faţă considerat << criminal de război >> .

Nici o hotărâre judecătorească ulterioară nu a anulat această încadrare, asta deşi tribunalul care a luat această decizie nu avea nici o competenţă legală pentru a face acest lucru.

De altfel, pe acelaşi model, zeci de mii de buni români au fost ulterior condamnaţi la moarte sau aruncaţi în temniţele comuniste unde şi-au găsit moartea”, scria Lulea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri