Caută
Close this search box.

În premieră, Biden numeşte o femeie afro-americană la Curtea Supremă

Preşedintele Joe Biden a nominalizat-o vineri pe judecătoarea afro-americană Ketanji Brown Jackson la Curtea Supremă a SUA, o premieră istorică dacă judecătoarea va trece cu succes de confirmarea sa în Senat, relatează AFP.

Pentru preşedintele Biden, aceasta este prima sa numire la Înalta Curte, ceea ce nu va schimba raportul de forţe în cadrul prestigiosului complet de nouă judecători, a cărui sarcină este de a asigura constituţionalitatea legilor şi de a decide asupra unor dezbateri societale importante în SUA.

”Este una dintre cele mai strălucite minţi juridice ale naţiunii noastre”, a scris pe Twitter Biden, care o va prezenta oficial pe judecătoare în cadrul unei ceremonii la Casa Albă mai târziu vineri după-amiaza.

Având în vedere actualul nivel ridicat de polarizare politică din America, Jackson, în vârstă de 51 de ani, se poate aştepta să fie supusă unei examinări amănunţite la audierea sa în faţa membrilor Congresului, unii dintre aceştia reacţionând deja negativ.

”Judecătoarea Jackson a fost alegerea preferată de interesele financiare obscure ale extremei stângi”, a criticat liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, citat de Agerpres.

”Judecătoarea Jackson este extraordinar de calificată”, a afirmat Casa Albă într-un comunicat, referindu-se la un moment istoric.

”Judecătoarea Jackson este o sursă de inspiraţie pentru femeile de culoare, precum fiicele mele, permiţându-le să urmărească obiective mai înalte”, a fost de acord fostul preşedinte Barack Obama.

Ketanji Brown Jackson a fost unul dintre cei trei judecători de culoare preselectaţi, după ce executivul a făcut numirea cu cea mai mare grijă pentru a nu oferi o ţintă pentru critici în etapa de confirmare la Capitoliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri