Caută
Close this search box.

Iohannis: Suntem pregătiţi să găzduim grupul de luptă al NATO, ştim unde va fi poziţionat acest battle group

România este pregătită să găzduiască grupul de luptă al NATO, fiind cunoscut locul unde va fi poziţionat, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, însă a precizat că detaliile vor fi făcute publice în momentul în care va fi aprobat formal la nivelul NATO, potrivit Agerpres.

„Am discutat cu preşedintele Macron în marja întâlnirii de aseară şi această chestiune. Rămânem implicaţi, Franţa îşi doreşte în continuare să fie naţiune cadru, noi ne dorim în continuare ca acest grup de luptă – ‘battle group’, cum se numeşte în NATO – să fie poziţionat în România. Şi da, pot să vă spun că noi suntem pregătiţi, ştim unde va fi poziţionat acest ‘battle group’, însă acest grup de luptă încă nu este aprobat formal la nivel NATO.

Însă suntem optimişti că aliaţii vor agrea acest format. Discuţiile se vor purta în această primăvară şi, în final, când totul va fi rezolvat şi clarificat, vom putea să facem şi declaraţii publice despre cine participă, unde vor fi poziţionaţi şi alte detalii interesante pentru publicul din România, dar chiar acum încă nu”, a explicat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Paris, la reuniunea informală organizată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, privind situaţia de securitate din Sahel.

Joi, şeful statului a luat parte, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema ultimelor evoluţii privind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană, care va continua şi vineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri