Marmota înveleşte ciocolata în staniol. Putin: Rusia nu aspiră la recrearea imperiului!

putin

Rusia nu încearcă să recreeze un imperiu, în pofida controversatei recunoaşteri a regiunilor separatiste din estul Ucrainei, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, consemnează dpa.

„Acest lucru nu corespunde deloc cu realitatea”, a declarat Putin, la Kremlin, conform Agerpres.

Moscova a constatat că se fac „speculaţii” pe tema „că Rusia vrea să recreeze imperiul între graniţele imperiale”, a spus Putin, care a recunoscut anterior „republicile populare” Lugansk şi Doneţk ca state independente.

Preşedintele rus a afirmat luni, în timpul unui discurs televizat, că Ucraina îşi datorează existenţa imperiilor rus şi sovietic şi a pus la îndoială statalitatea fostei republici sovietice, menţionează dpa.

În Occident se fac auzite de mult timp acuzaţii că Putin vrea să creeze un nou imperiu pentru a redobândi puterea pierdută în vremurile sovietice sau ţariste, aminteşte agenţia germană de presă.

Marţi, Putin a respins din nou această idee, la o întâlnire cu preşedintele azer Ilham Aliev, a cărui ţară – situată pe ţărmul Caspicii, în Caucazul de sud şi bogată în petrol – a făcut şi ea parte din imperiul sovietic.

„După dezintegrarea Uniunii Sovietice, Rusia a recunoscut toate noile realităţi geopolitice şi, după cum ştiţi, lucrează la consolidarea cooperării cu toate ţările, statele independente apărute pe teritoriul post-sovietic”, a explicat Vladimir Putin, exprimându-şi din nou regretul că Ucraina a întors spatele cooperării cu Rusia după o lovitură de stat violentă.

În discursul său de luni, el s-a referit la existenţa la Kiev a unui „regim marionetă” care nu are o politică proprie, ci este controlat şi folosit de Statele Unite pentru a slăbi Rusia, mai aminteşte dpa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *