Caută
Close this search box.

Putin i-a explicat lui Macron la telefon motivele pentru care a invadat Ucraina

putin

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au avut joi o conversaţie telefonică „serioasă şi sinceră” despre operaţiunea militară a Moscovei în Ucraina, potrivit unui comunicat al Kremlinului citat de AFP.

În cadrul acestei conversaţii, prima dintre Vladimir Putin şi un lider occidental după ce Rusia a invadat joi dimineaţă Ucraina, preşedintele rus „a oferit o explicaţie detaliată a motivelor” care au determinat Moscova să lanseze această operaţiune, a precizat Kremlinul.

Kremlinul a mai informat că apelul telefonic a avut loc la iniţiativa preşedintelui Macron, cei doi convenind să rămână în contact, conform Reuters, citată de Agerpres.

La rândul său, preşedinţia franceză a informat că Emmanuel Macron l-a sunat joi pe preşedintele Vladimir Putin pentru a-i „cere încetarea imediată” a ofensivei armatei ruse în Ucraina.

„După ce a vorbit cu preşedintele ucrainean şi după consultarea cu acesta, preşedintele l-a sunat pe Vladimir Putin pentru a cere încetarea imediată a operaţiunilor militare ruse, amintind că Rusia se expune la sancţiuni masive”, a indicat Palatul Elysée, în timp ce Emmanuel Macron participă la summitul european excepţional de la Bruxelles.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri