Caută
Close this search box.

Rusia a atacat Ucraina. Explozii, atac cu rachete, „invazie la scară largă”

Centrele militare ucrainene de comandă din oraşele Kiev şi Harkov au fost atacate cu rachete, a relatat site-ul de ştiri Ukrainska Pravda, care a citat joi o oficialitate din cadrul Ministerului de Interne ucrainean, potrivit Reuters.

Martori din Harkov, citaţi de Reuters, au auzit o serie de explozii la scurt timp după ce Rusia a anunţat declanşarea unei operaţiuni militare în Ucraina.

Potrivit AFP, explozii puternice au fost auzite joi la Kiev, Odesa, port la Marea Neagră, în sudul Ucrainei, şi în estul ţării, potrivit Agerpres. În capitală, cel puţin două explozii au fost auzite în centrul oraşului dis-de-dimineaţă, urmate de sunetele sirenelor şi al ambulanţelor.

În schimb, Reuters – care citează agenţia de presă rusă Interfax – relatează că trupe ruseşti au debarcat în Mariupol şi în Odesa.

Focuri de armă au fost auzite joi în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev, precum şi mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a informat agenţia de ştiri Interfax.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară în Ucraina în urmă cu o oră.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă autoapărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri