Caută
Close this search box.

Rusia anunță că retrage o parte din militarii de la granița cu Ucraina

Ministerul rus al Apărării anunță că o parte din trupele poziționate la granița cu Ucraina se întorc la bazele lor, după încheierea unor exerciții militare, relatează  BBC, citând agenția Interfax.

„Unitățile din raioanele militare din Sud și Vest, care și-au îndeplinit sarcinile, au început deja încărcarea în transportul feroviar și rutier și astăzi vor începe să se mute în garnizoanele lor” a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.

„O serie de evenimente de antrenament de luptă, inclusiv exerciții, au fost efectuate conform planului. Pe măsură ce antrenamentele se vor finaliza, trupele, ca întotdeauna, vor pleca spre bazele lor”, a adăugat el.

Dar exercițiile la scară largă în toată țara continuă, potrivit agenției citată de Digi24.

„Practic toate districtele militare, flotele și forțele aeriene iau parte la exerciții”, a spus Konașenkov.

„O serie de exerciții navale care implică nave de suprafață, submarine și aviație se desfășoară în zonele importante din punct de vedere operațional”, a spus Konașenkov.

Anunțul vine în condițiile în care oficialii occidentali se tem că Rusia vrea să lanseze o invazie în Ucraina, dar spun că vor continua eforturile diplomatice pentru a împiedica acest lucru. De asemenea, au avertizat că Rusia va fi supusă unor acțiuni „fără precedent” în cazul în care va ataca țara vecină.

Cancelarul german Olaf Scholz este așteptat astăzi la Moscova, pentru discuții cu președintele rus Vladimir Putin. Aceasta, după ce săptămâna trecută, președintele francez Emmanuel Macron a mers în Rusia pentru a încerca o detensionare a situației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri