Caută
Close this search box.

Rusia dezminte existența unui videoclip, prin care ar înscena un atac al Ucrainei

lavrov

Rusia respinge acuzaţiile Statelor Unite, conform cărora Rusia pregăteşte un video trucat, ca pretext pentru atacarea Ucrainei, transmite agenţia de presă RIA, preluată de Reuters.

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că dezvăluirile făcute de americani sunt prostii.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a anunțat oficial că SUA au dovezi că Moscova are un plan care presupune folosirea unei înregistrări video trucate, cu efectele unei explozii, asupra unor victime ruse, pentru a justifica o invazie în Ucraina.

„Credem că Rusia ar putea produce o înregistrare video de propagandă foarte violentă, care ar arăta cadavre şi persoane jucând rolul unor rude îndoliate, precum şi imagini cu locuri care ar fi fost distruse cu echipamente militare ucrainene sau occidentale”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, aminteşte Digi24

Americanii cred că echipamentul militar folosit în videoclipul atacului înscenat va fi făcut să pară că este ucrainean sau de la o națiune aliată. Astfel, filmulețul ar putea include imagini ale dronelor Bayraktar, pe care Turcia le-a furnizat Ucrainei, iar în felul acesta va fi implicată și NATO în atac.

Falsul atac din videoclip ar urma să fie îndreptat împotriva teritoriului suveran al Rusiei sau împotriva populației rusofone, a spus un oficial de rang înalt din cadrul administrației Biden, citat de CNN. În felul acesta, Rusia ar arăta că există o amenințare la adresa securității Rusiei și că s-ar justifica o operațiune miliară. „Acest videoclip, dacă va ajunge în spațiul public, i-ar putea oferi lui Putin scânteia de care are nevoie pentru a iniția și justifica operațiunile militare împotriva Ucrainei”, a explicat oficialul.

Intenţiile agresive ale Rusiei sunt indicate, după aprecierile occidentale, şi de concentrarea a peste 100.000 de militari ruşi la frontiera ucraineană, deşi Moscova dezminte că ar intenţiona să lanseze un atac, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. Partea rusă pretinde însă ca NATO să garanteze că nu va accepta Ucraina ca membru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri