Rusia, la porţile Europei. SUA şi NATO o acroşează. Tactică, descurajare şi strategie

În urmă cu puţin timp, Statele Unite au dezvăluit – dincolo de planurile Rusiei privind Ucraina – unele dintre posibilele ţinte pe care le are Moscova, în Europa.

Este vorba despre vulnerabilitatea celui de-al treilea oraş estonian ca mărime, Narva, dar şi despre Coridorul Suwalki, dintre sud-vestul Lituaniei şi nord-estul Poloniei.

Acestea sunt numai două dintre multele puncte vulnerabile pe care poate ataca militar şi deja atacă propagandistic şi prin tehnici de soft war Rusia.

Lucrurile despre care voi scrie în continuare sunt concluzii personale, colaţionate cu alte chestiuni factuale, despre care am scris de-a lungul timpului, şi cu articole din presa internaţională.

Ceea ce trebuie să înţelegem e că NATO (şi în primul rând SUA) au rafinat un concert foarte complex de tactici de descurajare, pe care le foloseşte acum cu China şi Rusia, dar l-a folosit şi cu URSS. Cu o versiune mai simplă, evident, Administraţia Reagan a reuşit să îngenuncheze URSS-ul lui Leonid Brejnev, în debutul anilor 80, după…

… Criza Coridorului Fulda

Pe scurt, în Turingia, de o parte şi de alta a graniţei, URSS a masat tancuri şi infanterie mecanizată, ameninţând atacarea Germaniei Federale, iar NATO a răspuns cu o forţă de descurajare, masată de partea cealaltă a frontierei.

Conştientă că finalmente va pierde, după ce se va repezi furioasă în Germania Federală, URSS a retras trupele. Este foarte puţin probabil ca Rusia să facă mai mult, în stadiul actual, în care ne aflăm, decât să atace Ucraina dinspre est şi sud, poate şi dinspre Belarus, prin mlaştinile Pripiat, în zona Cernobîlului, dar hai să discutăm ce ar putea face şi cum.

Ca plan general, de strategie de atac, ca şi URSS, conform analiştilor NATO, dacă va încerca să atace statele NATO, Rusia va simula atacul printr-un loc, apoi prin alt loc şi va ataca prin al treilea loc. Moticul: deplasarea de capabilităţi militare NATO din zona în care are loc atacul veritabil.

Este avantajată geografic să facă asta. Are o suprafaţă teritorială imensă: 17,13 milioane de kilometri pătraţi. Are deschidere de la Marea Nordului, prin Marea Baltică, Oceanul Atlantic, prin Oceanul Arctic (despre care are pretenţia exagerată, evident, că este ocean rusesc), la Oceanul Atlantic, la Marea Neagră, Marea Caspică, Marea Mediterană şi Oceanul Pacific.

Teoretic, poate ataca oriunde. Face claim-uri teritoriale la un număr imens de state ale lumii. De exemplu, propaganda rusă deplânge că în secolul al XIX-lea Rusia Ţaristă a vândut Alaska şi Insulele Aleutine (mai puţin cea mai vestică dintre acestea, Komandor Alexandrov) Statelor Unite şi şi-a manifestat dorinţa de a le avea înapoi la sine.

Da, teoretic, dar nu şi practic, pentru că depinde de capabilităţile militare existente în teren. Logica militară simetrică a actualei aglomerări de forţe cu potenţial beligerant la frontierele Ucrainei indică un atac iminent asupra acesteia.

Dar logica războiului asimetric, care îi place atât de mult lui Putin şi care presupune foarte puţină beligeranţă clasică şi foarte multe infiltrări, diversiuni, mişcări de propagandă, operaţiuni sub steag fals indică altceva.

Narva

Încă de acum şapte ani, am scris că Putin ar putea încerca să atace Estonia, dinspre Raionul Moskovski, ce se învecinează cu Estonia şi e despărţit de acesta, de Răul Narva. La vărsarea în Marea Baltică există un oraş de frontieră, numit Narva.

Conform legii, etnicii ruşi din Estonia au fost obligaţi să jure credinţă ţării şi să-şi estonizeze numele. Cei care nu au făcut-o nu au drept de muncă, nici cetăţenie. Ei fac zilnic sau săptămânal naveta în Raionul Moskovski al Rusiei, ca să muncească. Este clar pentru oricine că mustesc de agenţi ai serviciilor secrete ruse?

Despre chestiunea vulnerabilităţii Narva a vorbit recent NATO.

Mai la sud, profitând de animozităţile istorice dintre estonieni şi letoni, letoni şi lituanieni, ale tuturor cu belaruşii şi ale lituanienilor cu polonezii, propaganda rusă creează crevase etnice în Ţările Baltice.

Fâşia Suwalki

Pe aceste crevase etnice, poate să apară şi următorul scenariu. Între Lituania şi Polonia există o fâşie de 100 de kilometri lăţime, disputată istoric de ducii lituanieni cu cei poloni încă din Evul Mediu.

În mijlocul acestei Fâşii Suwalki, pe frontiera lituaniano-polonă, există o zonă de neutralitate. La un capăt al acesteia, este Belarus, la celălalt, ca o pâlnie, este enclava rusă Kaliningrad.

Prin acord cu NATO, dinspre Belarus spre Kaliningrad şi viceversa, ritmic, au loc transporturi logistice. Experţii NATO se întreabă ce se va întâmpla în ziua în care ruşii, aflaţi pe această fâşie a Fâşiei Suwalki, se vor opri şi nu vor mai pleca.

Nu cumva în orăşelele ca Suwalki, din Polonia, vor apărea brusc patrioţi lituanieni, care vor ocupa sediul poliţiei locale şi vor proclama independenţa regiunii? Ori ce se va întâmpla dacă dincoace, în Marjampole, în lituania, vor apărea nişte patrioţi polonezi care vor declara, ocupând primăria locală, Ducatul Independent Polon Suwalki?

Ceea ce trebuie să înţelegem este că singura cale de aprovizionare logistică pe uscat a Ţărilor Baltice, dinspre statul NATO Polonia, este prin Fâşia Suwalki. Marea Baltică este, în faţa statelor baltice, ocupată de marina rusească. Strangulate de Rusia, ce vor face Ţările Baltice?

Deci, în timp ce separatişti manipulaţi de Rusia ar face aceste jocuri şi trupele ruse ar staţiona pe poziţii, blocând frontiera polono-lituaniană, Ţările Baltice s-ar sufoca.

Pretextul Belarus

Acum câţiva ani, HotNews publica o analiză NATO scursă în presa germană, conform căreia, dacă Belarusul va fi „democratizat” de Occident, prin alungarea dictatorului Aleksandr Lukaşenko, Rusia va interpreta aceasta ca pe un atac asupra sa şi va ataca, din enclava Kaliningrad, cu rachete sol-aer-sol, obiective deja stabilite din Polonia şi Germania.

Belarus a fost la un pas de a se descotorosi de Lukaşenko – este un fapt. Reacţia Rusiei a fost exact aceasta – „Atacaţi Belarus – ne atacaţi pe noi!”. Enclava Kaliningrad, o cutie neagră despre care nu se ştie public decât ce vrea Rusia să se ştie, este echipată în draci cu tot felul de rqachete cu rază medie şi scurtă de acţiune.

Norvegia, Suedia, Finlanda

Lumea nu ştie şi nici nu înţelege prea bine că, din moment ce vase de luptă ale Marinei Ruse şi bombardiere ruseşti ajung la frontierele Marii Britanii, în Atlantic, nimeni nu este în siguranţă.

Nimeni nu ştie cu exactitate de exemplu ce face Putin în Marea Ohotsk, ca şi pe arhipelagurile Novaia Zemlea şi Severnaia Zemlea, din Oceanul Arctic. Nordul îndepărtat al Finlandei, Suediei şi Norvegiei pot fi oricând agresate din Rusia.

Mai ales că jumătate din Karelia finlandeză, Karelia Orientală, este ocupată de URSS de la finalul anilor 30 ai secolului trecut. Prin iarna crâncenă, finlandezii s-au luptat crunt cu Armata Roşia. Bine de ştiu că azi Finlanda este stat neutru, nu stat NATO, ceea ce este o temă de dezbatere la Helsinki – „în ce măsură suntem în pericol, ca stat nealiniat militar, în faţa unei agresiuni ruse?”.

De remarcat şi faptul că sunt şase state europene care nu sunt membre NATO: Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia, în timp ce Norvegia e stat NATO şi dă, în prezent, secretarul general al Pactului, pe Jens Stoltenberg.

–

Ceea ce trebuie să înţelegem este că problema însă, în relaţia NATO şi SUA cu Rusia, nu se pune în termen de forţe concrete beligerante aflate în teren. Este îndeajuns ca steagul NATO să fie înfipt în capitala unui stat membru.

Moscova ştie că, dacă va ataca acel stat membru, chiar dacă îl va ocupa, consecinţele ulterioare asupra Rusiei vor fi dramatice. Aceasta expresia cea mai simplificată asupra teoriei şi practicii tacticii descurajării, rafinată în aproape un secol de Marea Britanie şi Statele Unite.

Aşadar, dacă să zicem Rusia ajunge la gurile Dunării, ocupând Raionul Odessa şi atacă România acolo unde crede că e burta moale a „ariciului”, adică pe Prut, în curbura Dunării, la Galaţi şi Brăila şi în Deltă, s-ar putea să ajungă până la Bucureşti, s-ar putea să rupă Moldova, s-ar putea, în funcţie de forţele angajate, să ocupe România.

Dar ceea ce va urma va fi năprasnic. Atunci când complexul militar-industrial NATO (şi în primul rând cel american) se va pune în mişcare, Moscova va pierde nu numai ce a ocupat, ci tot.