Caută
Close this search box.

Selecţionerul Edward Iordănescu, în Italia, pentru a-i urmări pe jucătorii români

edward iordănescu

Noul selecţioner Edward Iordănescu se află în Italia, pentru a-i urmări pe jucătorii români ce pot fi convocaţi la Naţională.

Potrivit presei italiene, Iordănescu a fost prezentpe San Siro, la meciul Inter Milano – Sassuolo, scor 0-2, pentru a urmări evoluţia fundaşului oaspeţilor, Vlad Chiricheş.

Azi, va fi în Sardinia, pentru partida Cagliari – Napoli, în care este aşteptat să evolueze Răzvan Marin, la echipa gazdă.

Joia trecută, Iordănescu a declarat că urmează să plece, pentru a-i vedea la lucru pe jucătorii care evoluează în străinătate.

„În fiecare pauză între jocuri îmi doresc să fac o deplasare, cu toate că nu-mi place avionul, am teamă de zboruri, în special de astea lungi, dar mi le asum şi pe astea.

Încep cu cei care îmi sunt mai accesibili aici, încep să-i grupez un pic, am acum Italia, poate urmează Turcia”, a declarat Iordănescu, la Digi Sport, conform News.ro.

Până la jocurile oficiale din vară, din Liga Naţiunilor, reprezentativa României va întâlni în două jocuri amicale Grecia, la 25 martie, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, şi Israel, în 29 martie, la Netanya.

Acestea vor fi şi primele partide ale lui selecţionerului Edward Iordănescu, pe banca tricolorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri