Caută
Close this search box.

Târziu (AUR) susţine că Diana Şoşoacă „a fost un transfer politic indecent”

diana şoşoacă

Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, a explicat decizia formaţiunii de a o exclude pe Diana Şoşoacă din formaţiunea politică.

Aceasta avea o stilistică pe care partidul nu a putut-o îngădui prea mult. „Ce vector de imagine? Ea făcea imagine doar pentru sine şi făcea o imagine proastă partidului”, spune Târziu, despre colega sa din Senat.

Claudiu Târziu a explicat că Diana Şoşoacă, exclusă din AUR, a fost „un import recent”, înscriindu-se în AUR în penultima zi de depunere a candidaturilor, în baza unei „înţelegeri cu un alt grup politic”, Partidul Neamul Românesc, despre care Târziu susţine că „ nu contează, că oricum nu există decât pe hârtie”.

„Ce vector de imagine? Ea făcea imagine doar pentru sine şi făcea o imagine proastă partidului. Nu se compară totuşi nici limbajul, nici agresivitatea continuă, nici scandalurile în lanţ pe care le făcea Diana atât în partid, cât şi în afara partidului.

Avea o stilistică pe care noi nu am putut să o îngăduim prea mult şi nu a fost dată afară de către mine sau de către Sorin Lavric. Eu am propus (excluderea din partid a Dianei Şoşoacă – n.r.) în momentul în care a îndrăznit să conteste autoritatea unuia dintre membrii preşedinţiei partidului, adică a lui Sorin Lavric, şi să-l atace public, bineînţeles că asta am propus, iar Biroul Naţional de conducere a hotărât în integralitatea lui să o excludă pe Diana. Deci nu a fost nici un vot împotriva acestei propuneri”, a afirmat Târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri