Caută
Close this search box.

Ungaria, Italia, Franța și Cipru susțin scoaterea Rusiei din Sistemul Swift

swift

Italia, Franța, Cipru și-au exprimat acordul pentru excluderea Rusiei din sistemul interbancar de comunicaţii internaţionale SWIFT, anunță autoritățile de la Kiev, care au purtat discuții cu țările europene.

Acordul Ciprului era considerat important, deoarece Ciprul este o destinație majoră a investițiilor rusești. Premierul Poloniei a declarat sâmbătă că și Ungaria și-a dat acordul pentru această măsură aplicată Moscovei.

Germania încă se împotrivește excluderii Rusiei, motivând că „ar avea efecte masive asupra transferurilor de plăţi în Germania”, conform Digi24.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că premierul Italiei, Mario Draghi, şi-a exprimat sâmbătă, într-o discuţie la telefon cu el, susţinerea pentru excluderea Rusiei din sistemul interbancar de comunicaţii internaţionale SWIFT.

„Acesta este începutul unei noi pagini în istoria statelor noastre”, a scris Zelenski pe Twitter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri