Actriţa americană Whoopi Goldberg a fost suspendată marţi pentru două săptămâni din postul de coprezentatoare a emisiunii ”The View”, difuzată de canalul de televiziune american ABC, după ce a declarat cu o zi înainte că Holocaustul ”nu a fost despre rasă”, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Vedeta americană a declarat luni în emisiune că Holocaustul a fost „despre lipsa de umanitate a omului faţă de om” şi a implicat „două grupuri de albi”.

Ea şi-a cerut ulterior scuze pentru această declaraţie pe care a făcut-o în timp ce încerca să apere romanul grafic „Maus”, de Art Spiegelman, recompensat cu premiul Pulitzer şi având drept temă ororile Holocaustului, scos recent din programa şcolară de autorităţile din comitatul Tennessee, sudul SUA, care au invocat preocupări legate de limbaj şi de prezenţa unui desen nud.

Însă, Kim Godwin, preşedinta ABC, a considerat că nu este suficient şi a decis să o suspende pe gazda celebrului talk-show „The View”.

„Cu efect imediat, o suspend pe Whoopi Goldberg pentru două săptămâni după comentariile ei nechibzuite şi dăunătoare”, a declarat Godwin într-un comunicat publicat pe contul de Twitter al canalului.

„În emisiunea de azi, am spus că Holocaustul ‘nu este despre rasă, ci despre lipsa de umanitate a omului faţă de om’. Ar fi trebuit să spun că este despre amândouă”, şi-a cerut scuze luni pe Twitter actriţa americană de culoare.

„Aşa cum a declarat Jonathan Greenblatt de la Liga Anti-Defăimare, Holocaustul a fost despre anihilarea sistematică de către nazişti a poporului evreu, pe care ei îl considerau o rasă inferioară”, a adăugat Whoopi Goldberg.

„Poporul evreu din întreaga lume a avut întotdeauna sprijinul meu şi asta nu se va schimba niciodată. Îmi pare rău pentru durerea pe care am provocat-o”, a mai spus Goldberg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.