Caută
Close this search box.

​​VIDEO Pentagonul reafirmă că va apăra teritoriul NATO, după atacul din apropierea Poloniei

Pentagonul

Departamentul american al Apărării a răspuns referitor la tirurile de rachete ruseşti din apropierea graniţei cu Polonia reiterând că Washingtonul şi aliaţii săi vor apăra teritoriul NATO.

Duminică în zori, Rusia a lovit o zonă de antrenament militar printr-un atac cu rachete nu departe de oraşul ucrainean Lviv, ucigând cel puţin 35 de persoane şi rănind alte zeci. Locul atacului se află în apropiere de graniţa cu Polonia, membră a NATO.

„Un atac armat împotriva unuia este considerat un atac armat împotriva tuturor”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, pentru postul american de radio ABC, referindu-se la acordurile NATO de sprijin militar reciproc.

Acesta este de asemenea motivul pentru care forţele americane şi alte forţe NATO îşi sporesc prezenţa la graniţa estică a Alianţei, a spus el, conform DPA și Agerpres.

„Am spus foarte clar Rusiei că teritoriul NATO va fi apărat, nu doar de Statele Unite, ci şi de aliaţii noştri”, a declarat Kirby. El a precizat că există o linie de comunicare cu Ministerul rus al Apărării pentru a evita un conflict direct.

Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, a subliniat de asemenea, duminică, pentru NBC, că SUA vor apăra „fiecare centimetru” din teritoriul NATO. Cu toate acestea, armata americană nu va interveni direct în Ucraina pentru a evita o confruntare cu Rusia, a precizat el.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri