BIden îi dă o nouă lovitură lui Putin şi interzice importurile de gaze ruseşti şi petrol

joe biden

În pofida progreselor militare ale forţelor ruse, Ucraina nu va fi niciodată sinonimă cu victoria pentru preşedintele rus Vladimir Putin, a dat asigurări marţi preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

”Putin va continua cu orice preţ să avanseze, cu costuri înfiorătoare, dar este clar că Ucraina nu va fi niciodată sinonimă cu o victorie pentru (el)”, a declarat Biden.

”Putin poate captura în cele din urmă un oraş, dar niciodată nu va putea avea ţara”, a spus el.

Declaraţiile liderului de la Casa Albă au fost făcute într-un discurs în care a anunţat un embargo asupra importurilor americane de petrol şi gaze ruseşti pentru a ”da o nouă lovitură puternică” preşedintelui Vladimir Putin, potrivit Agerpres.

El a cerut, de asemenea, Congresului să adopte un plan de ajutor umanitar şi militar de 12 miliarde de dolari pentru Ucraina.

”Vom continua să sprijinim poporul ucrainean curajos care luptă pentru ţara sa”, a spus el.

Sprijinul pentru Ucraina, invadată de forţele ruse la 24 februarie, se bucură de o unanimitate politică rară în Congresul american.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *