Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o greşeală catastrofală, atunci când a invadat Ucraina, a spus premierul britanic Boris Johnson.
Vorbind la conferinţa Partidului Conservator de la Blackpool, premierul a spus că Marea Britanie este alături de poporul Ucrainei. „Cu fiecare zi în care rezistenţa eroică a Ucrainei continuă, este clar că Putin a făcut o greşeală catastrofală”, a spus el.
Johnson a pus la îndoială de ce Putin a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, respingând ideea că aceasta a fost cauzată de preocupările legate de aderarea ţării la NATO.
„I-a fost frică de Ucraina, pentru că în Ucraina au o presă liberă. Iar în Ucraina au avut alegeri libere şi, cu fiecare an, Ucraina a progresat, nu întotdeauna uşor, spre libertate şi democraţie şi pieţe deschise, se temea de exemplul ucrainean şi se temea de reproşul implicit la adresa lui”, a spus Johnson.
„Pentru că în Rusia lui Putin eşti condamnat la 15 ani de închisoare doar pentru că numeşti invazia o invazie. Şi dacă eşti împotriva lui Putin, la alegeri, eşti otrăvit sau împuşcat”, a spus Johnson, conform The Guardian.
El a spus că Putin s-a simţit ameninţat de Ucraina, deoarece cele două ţări au fost „atât de apropiate din punct de vedere istoric”. „Este vital ca invazia Moscovei să eşueze, a spus Johnson, deoarece „un Putin victorios nu se va opri în Ucraina”.