Caută
Close this search box.

Cîmpeanu despre copiii refugiaţi din Ucraina: Datoria noastră este să le asigurăm condiţiile pentru a învăţa

sorin cîmpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că autorităţile din România au datoria de a le asigura condiţii pentru a învăţa copiilor refugiaţi din Ucraina.

„Datoria noastră, inclusiv datoria morală, este să-i protejăm, să le asigurăm condiţiile necesare pentru a putea învăţa, să-i ajutăm să depăşească traumele prin care au trecut. Războiul distruge vieţi şi destine, iar copiii nu se pot apăra singuri.

Au nevoie de linişte, de siguranţă, de părinţii lor şi, nu în ultimul rând, de şcoală. Mesajul meu, în calitate de ministru al educaţiei, este pentru toţi elevii şi cadrele didactice din România: trebuie să depunem eforturi comune, împreună, pentru a-i ajuta pe copiii care fug din calea războiului, trebuie să încercăm să le oferim şansa unei vieţi normale”, a transmis Cîmpeanu joi pe contul său de Facebook.

El a menţionat că a discutat cu Veronica, o elevă din Ucraina înscrisă ca audient la o şcoală din Bucureşti.

„Se bucură că poate să meargă la şcoală. Îşi doreşte să înveţe, îşi doreşte să-şi facă prieteni printre colegi. Întreprindem toate demersurile necesare pentru ca şcoala din România să fie deschisă pentru ea şi pentru toţi copiii care ajung în ţara noastră pentru a se salva din calea războiului”, a mai scris Sorin Câmpeanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri