Caută
Close this search box.

Condamnări. Sebastian Vlădescu, cumnatul lui Geoană şi Cristian Boureanu

sebastian vlădescu

Fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, a fost condamnat la 8 ani și 6 luni cu executare, în dosarul reabilitării căii ferate București-Constanța.

În aceeași speță, Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, iar fostul deputat PNL Cristian Boureanu la 4 ani și 3 luni, cu executare (schimbare din condamnare cu suspendare).

Decizia magistraților nu este definitivă.

Fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, fostul deputat PNL, Cristian Boureanu și fostul șef al Eximbank, Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Dascălu și administratorul unei societăți comerciale au fost trimiși în judecată, în noiembrie 2019, de DNA, în dosarul privind reabilitarea căii ferate București-Constanța.

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2005-2017, o companie străină a plătit aproximativ 20 de milioane de euro, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate, conform G4Media.

Contractul de reabilitare a fost câştigat în 2005 de asocierea de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka.

În 15 martie 2019, DNA l-a trimis în judecată pe Josef Hornegger, reprezentantul consorțiului de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka acuzate că l-au mituit pe fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu, în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti – Constanţa. Josef Hornegger și-a recunoscut faptele și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, potrivit comunicatului DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri