Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă că vrea să-i ceară omologului său rus Vladimir Putin să fie ”artizanul păcii” în Ucraina, într-o convorbire la telefon prevăzută în zilele următoare, potrivit presei turce, relatează AFP.
Erdogan a declarat presei, la întoarcerea de la summitul NATO, joi, la Bruxelles, că-i va spune lui Vladimir Putin că ”tu trebuie să fii de-acum artizanul păcii (…). Tu trebuie să faci un gest onorabil”.
Şeful statului turc dă asigurări că Rusia şi Ucraina sunt de acord asupra a patru puncte de negociere din şase – şi anume renunţarea Kievului la NATO, retragerea unor obstacole din calea folosirii limbii ruse în Ucraina, dezarmarea şi garanţii de securitate.
”Însă Ucraina este, evident, un stat. Este exclus (ca Kievul) să accepte o dezarmare completă. Însă partea ucraineană este pregătită să facă un compromis”, dă asigurări preşedintele turc.
Erdogan precizează că negocierile sunt mai dificile cu privire la statutul regiunii separatiste ucrainene Donbas (est) şi cel al Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în 2014, conform News.ro.
Preşedintele turc urmează să discute vineri cu preşedintlee ucranean Volodimir Zelenski, potrivit presei turce.
Turcia – aliata Kievului şi un stat membru NATO – depune eforturi, de la începutul Războiului rus din Ucraina să faciliteze o mediere între Rusia şi Ucraina.
Însă Ankara a refuzat să se alinieze sancţiunilor impuse de Occident Rusiei.
Liderii NATO au aprobat joi înfiinţarea a noi grupuri tactice în România, Ungaria, Bulgaria şi Slovenia şi o consolidare a celor patru grupuri tactice înfinţate deja în Polonia şi în cele trei ţări baltice, Estonia, Letonia şi Lituania.
Preşedintele american Joe Biden s-a angajat la un ”răspuns”, în cazul în care Rusia, aşa cum se tem ucrainenii şi Occidentul, foloseşte armament chimic în Ucraina.
Recep Tayyip Erdogan salută, de asemenea, eforturi ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, cu care a avut tensiuni puternice în ultimii ani.
Macron este ”unul dintre liderii care joacă cel mai activ rol în NATO în acest moment”, apreciază Erdogan.