Caută
Close this search box.

Generalul rus Mihail Mizințev, „Măcelarul de la Mariupol”, e acuzat că a transformat portul de la Marea de Azov într-un nou Alep

mihail mizinţev

Generalul-colonel Mihail Mizințev, în vârstă de 59 de ani, este șeful Centrului Național pentru Managementul Apărării, o structură de comandă înființată în anul 2014, pentru a dirija operațiunile militare ale Rusiei.

Potrivit oficialilor militari ucraineni, bombardamentele asupra celor două orașe au fost coordonate de același comandant, un om pe care ei îl numesc ”măcelarul din Mariupol”.

După patru săptămâni de asediu, în timpul cărora se crede că 80 la sută din infrastructura Mariupolului a fost distrusă, Serhiy Bratciuk, purtătorul de cuvânt al cartierului general militar din Odesa, a atribuit responsabilitatea pentru atac lui Mizințev, conform G4Media.

„El a fost cel care a ordonat bombardarea maternității, a spitalului pentru copii, a teatrului dramatic, a caselor civililor”, a declarat Bratciuk. „El este cel care distruge Mariupol, așa cum obișnuia să distrugă orașele siriene”.

Oleksandra Matviiciuk, șefa Centrului pentru libertăți civile din Ucraina, a cerut ca Mizințev să fie acuzat de crime de război la Haga. „Amintiți-vă de el. Acesta este Mihail Mizințev. El conduce asediul de la Mariupol”, a declarat ea.

Deși până acum nu era o figură cunoscută, Mizințev și-a dezvoltat o reputație de brutalitate în timpul acestui conflict. Într-o convorbire telefonică interceptată și publicată de serviciile de securitate ucrainene săptămâna aceasta, comandantul pare să fi cerut ca unui ofițer subaltern să i se taie urechile ca pedeapsă pentru că nu purta uniforma corectă.

„Uită-te la gunoiul ăla care stă acolo, încruntat cu ochii lui de bovină, arătându-mi fața lui nefericită, mutra lui împuțită”, poate fi auzit Mizințev invectivând.

„De ce mai servește în continuare? Și de ce ar trebui să-mi pierd timpul cu gunoiul vostru? Dacă ești șeful unei unități, atunci fă un pas în față. De ce nu i-a fost distrusă fața? De ce nu i s-a tăiat urechea? De ce nu șchioapătă până acum?„.

Între 100.000 și 200.000 de persoane sunt blocate în Mariupol – unde în mod normal locuiesc 400.000 de persoane – fără hrană, apă, energie electrică sau căldură.

Joi, s-a ajuns la un acord pentru stabilirea a șapte coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din orașele ucrainene, a declarat Irina Vereșciuk, unul dintre vicepremierii Ucrainei.

Ambele părți s-au acuzat reciproc pentru eșecul repetat de a ajunge la un acord asupra evacuării civililor din Mariupol, orașul port la Marea Azov, al cărui control ar ajuta Rusia să-și asigure un coridor terestru către peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014.

De asemenea, autoritățile ucrainene au acuzat Rusia că a deportat 15.000 de civili în Rusia. Mizințev a fost imaginea mașinii de propagandă rusească în declarațiile sale privind asediul Mariupol.

Prezentând briefinguri video, publicate de televiziunile de stat, Mizințev a declarat că „bandiții”, „neonaziștii” și naționaliștii ucraineni s-au angajat în „teroare în masă” și au declanșat o serie de crime. De asemenea, el a afirmat că Rusia nu a folosit armament greu împotriva orașului.

„S-a creat o catastrofă umanitară teribilă”, a declarat el într-o ședință de informare a Ministerului Apărării în această săptămână. „Tuturor celor care își depun armele li se garantează o ieșire sigură din Mariupol”.

Mizințev s-a născut în 1962 în satul Averinskaya, la 650 de kilometri nord-est de Moscova. El a studiat la Școala Superioară de Comandă a Armei Combinate din Kiev înainte de a deveni comandantul unui pluton de recunoaștere în armata sovietică din Germania de Est.

După căderea URSS, a fost trimis în Caucaz pentru a conduce un batalion de pușcași motorizați. Întors la Moscova la sfârșitul anilor 1990, a fost promovat rapid, iar în 2003 era șeful Direcției Operațiuni a șefului Statului Major, însărcinat cu planificarea militară.

În calitate de șef al Centrului Național pentru Managementul Apărării, se bănuiește că a coordonat implicarea Rusiei în războiul civil din Siria începând din septembrie 2015.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a estimat că raidurile aeriene rusești au ucis cel puțin 1.700 de civili, inclusiv 200 de copii, cu precădere în orașul Alep.

Mark Galeotti, expert în chestiuni militare rusești la Royal United Services Institute din Londra, a descris Centrul Național pentru Managementul Apărării ca fiind o „cameră de situații” la nivel înalt pentru operațiunile militare.

El a spus, totuși, că Mizințev nu este o figură bine cunoscută în cercurile de apărare rusești și a pus sub semnul întrebării câtă autoritate îi revine.

„Una dintre marile dileme legate de acest război este cine ia de fapt deciziile operaționale”, a spus Galeotti. „În cele din urmă, desigur, este Putin, dar nu pare să existe un singur comandant militar”.

Mariupol, care este asediat de trei săptămâni, are o importanță strategică din mai multe motive. Nu numai că este un centru economic, găzduind o mare parte din industriile de fier și oțel ale Ucrainei, dar este, de asemenea, poarta de acces pentru ambițiile Rusiei de a deține un coridor terestru între Crimeea și regiunea Donbas din estul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri