Caută
Close this search box.

Ioan Mircea Pașcu: Ce compromisuri e dispus să facă Vestul în fața lui Vladimir Putin

putin

Numai o schimbare de conducere în Rusia ar putea deschide alte orizonturi, declară la RFI fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu. El explică în ce condiții poate fi obținută pacea în Ucraina și ce compromisuri ar fi dispus să facă Occidentul în fața lui Vladimir Putin.

De ce atacă Vladimir Putin civilii din Ucraina? Ioan Mircea Pașcu e de părere că ”este o expresie a frustrării pe care o resimt rușii și conducătorii lor, pentru că ceea ce credeau ei că va fi o plimbare în parc, ca să folosim o formulă americană tradusă în românește, se dovedește a fi mult mai greu. Ei au supraapreciat propria lor forță și au subapreciat rezistența ucrainienilor, legătura strânsă dintre cetățeni și conducerea Ucrainei și de asemenea, au subapreciat major unitatea Vestului (…). Se pare că (Vladimir Putin) trăiește într-o realitate paralelă perfectă, adică e convins că noi toți ceilalți trăim într-o lume iluzorie și el trăiește într-o lume reală, când susține că rușii protejează populația Ucrainei”.

În ce condiții poate fi obținută pacea în Ucraina? Fostul ministru al Apărării crede că ”ori rușii trebuie să-și atingă obiectivele și lucrul ăsta pare din ce în ce mai puțin probabil, iată că după o lună de zile n-au făcut mare lucru, pe de altă parte, ori ucrainienii să câștige un avantaj decisiv, deși în cazul ucrainienilor victoria înseamnă că încă mai rezistă în ring și că pot să producă pierderi adversarului. Însă după părerea mea, o asemenea situație nu se va produce decât atunci când ori situația militară se clarifică într-un sens sau altul, adică una dintre părți se îndreaptă vădit spre pierdere ori există o schimbare la vârf și într-o parte și în alta”.

Ce compromisuri e dispus să facă Vestul în fața lui Vladimir Putin? ”Asta e o chestiune foarte importantă, pentru că lumea încă nu se întreabă care vor fi condițiile pe care Vestul le va pune pentru ridicarea sancțiunilor. Părerea mea personală este că acest lucru nu se va întâmpla atâta timp cât la conducere va rămâne actuala conducere, în Rusia. Deci numai o schimbare de conducere, după părerea mea, va fi cea care va putea să deschidă alte orizonturi, pentru că Putin și conducerea actuală a Rusiei este complet scufundată în această idee că dacă am folosit forța și nu am reușit, folosim și mai multă forță, în speranța că vom reuși și din chestia asta nu se iese”, explică Ioan Mircea Pașcu.

Citește și: Comitetul de anchetă al Rusiei investighează profanarea unor morminte ale soldaţilor sovietici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri