Caută
Close this search box.

Kremlin: Războiul din Ucraina permite purificarea societăţii ruse de trădători

peskov

Războiul din Ucraina arată cine sunt trădătorii în Rusia şi permite o purificare a Rusiei, apreciază Kremlinul, care revine asupra unor declaraţii foarte dure, pe care le-a făcut preşedintele rus Vladimir Putin, relatează AFP.

”În astfel de situaţii, mulţi oameni se dovedesc a fi trădători şi pleacă snguri din viaţa noastră. Unii demisionează, alţii pleacă din ţară”, declară un purtător de cuvânt al preşedinţei ruse, Dmitri Peskov.

”Aceasta este o purtificare”, continuă el.

”Alţii încalcă legea şi sunt pedepsiţi conform legii”, adaugă el.

Un număr nedeterminat – dar important – de ruşi a părăsit Rusia, în ultimele trei săptămâni, din cauza restricţiilor impuse de către autorităţile ruse la lansarea, la 24 februarie, de către Putin, a invaziei Ucranei.

”Însă mulţi oameni vor cu adevărat să ne susţină preşedintele, iar asta este majoritatea zdrobitoare”, subliniază Peskov.

Într-un discurs agresiv, pe care l-a susţinut în Guvern, transmis în direct la televiziune, Putin şi-a apărat, miercuri, ”operaţiunea militară specială” în Ucraina, scrie News.ro.

Putin a comparat Occidentul şi sancţiunile pe care acesta le-a impus Rusiei cu naziştii, în al Doilea Război Mondial.

”Imperiul minciunii” – alcătuit din ţări, prsă şi reţele de socializare occidentale – vor vrea să se sprijine pe ”o a cincea coloană de trădători de naţiune”, pentru a-şi atinge scopurile antiruse, a denunţat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri