Caută
Close this search box.

Ministerul Mediului: Teritoriul României nu va fi afectat de incendiile din regiunea Cernobîl

Autorităţile române şi cele europene monitorizează evoluţia efectelor produse de incendiile din regiunea Cernobîl, iar circulaţia aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Autorităţile române monitorizează împreună cu cele europene evoluţia efectelor produse de incendiile din pădurile din apropierea zonei Cernobîl. Ca urmare a evaluărilor specialiştilor europeni, circulaţia aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat„, precizează MMAP pe pagina de Facebook, în contextul „apariţiei unor materiale de presă privind incendiile din regiunea Cernobîl”.

Totodată, Centrul de Cercetări Comune (JRC) al Comisiei Europene – Monitorizarea Radioactivităţii de Mediu, care urmăreşte permanent indicatorii la nivel european, a confirmat, duminică seara, că valorile de radioactivitate rămân în limite normale la nivelul întregului teritoriu european, inclusiv în Ucraina, subliniază reprezentanţii MMAP.

Specialiştii ANM şi cei din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – ANPM monitorizează permanent evoluţiile şi vor prezenta rezultatele evaluărilor realizate la nivel european„, menţionează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri