Caută
Close this search box.

Protest al ceferiștilor în fața Ministerului Transporturilor

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) organizează miercuri un miting de protest în faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, potrivit unui comunicat remis de organizaţia sindicală.

Motivele organizării mitingului sunt tergiversarea aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al CFR Călători pe anul 2022 şi întreruperea negocierilor colective, care face ca aceste negocieri să nu se finalizeze cu contract colectiv de muncă la nivelul CFR Călători valabil pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023.

Conform Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, noul contract colectiv de muncă al CFR Călători trebuie să cuprindă două creşteri salariale: una cu indicele inflaţiei de la 1 aprilie 2022 şi alta de la 1 ianuarie 2023, astfel încât cele două creşteri să cumuleze o creştere salarială de 35% pentru fiecare salariat al CFR Călători, pentru a face astfel posibilă în anul 2023 aplicarea legii privind statutul personalului feroviar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri