Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse și jurnalist la Agentura.ru, anunță că Vladimir Puțîn a decapitat conducerea FSB, profund nemulțumit de modul în care serviciul secret a acționat, în legătură cu războiul din Ucraina.
„Putin pare să fie cu adevărat nemulțumit de FSB, în legătură cu invadarea Ucrainei: a atacat Serviciul 5 SOiMS (ramură de informații externe a FSB). Serghei Beseda (foto), șeful Serviciului, și adjunctul său, Bolukh, șeful DOI, au fost plasați în arest la domiciliu, potrivit surselor mele din interior” , a anunțat Soldatov, pe Twitter.
Putin appears to be truly unhappy with the FSB in Ukraine: he attacked the 5 Service SOiMS (FSB’s foreign Intelligence branch). Sergei Beseda, head of the Service, and his deputy Bolukh, head of the DOI, placed under house arrest, according to my sources inside.
— Andrei Soldatov (@AndreiSoldatov) March 11, 2022
Vladimir Putin și-a demis opt generali de vârf și este furios pe FSB (urmașul KGB), după ce trupele sale au suferit o serie de înfrângeri jenante, in primele zile ale războiului din Ucraina, anunță publicația britanică Daily Mail, citată de Aktual24.
Putin acuză serviciile de informații de acțiuni defectuoase și pe generali de strategii proaste.
Oleksiy Danilov, șeful consiliului de securitate al Ucrainei, a declarat că aproximativ opt comandanți ruși au fost concediați, de la începutul conflictului. Moscova se străduiește să schimbe strategia, după ce tentativa sa de șoc a eșuat.