Jurnaliștii ruși au remarcat că ministrul apărării Serghei Șoigu nu a mai fost văzut în public din data de 11 martie, fiind practic absent din spațiul public în ultimele 12 din cele 28 de zile ale războiului din Ucraina, relatează Ukrayinska Pravda.
Constatarea făcută de jurnaliștii de investigație de la Mediazona și Agentstvo este cu atât mai neobișnuită, cu cât Șoigu este de regulă foarte activ, în ceea ce privește aparițiile sale în mass-media.
El a sporit substanțial numărul ofițerilor de presă din cadrul ministerului Apărării de la Moscova, după ce și-a preluat mandatul, fiind foarte atent la imaginea sa publică.
Agentstvo relatează că, până pe 11 martie, Șoigu obișnuia să apară la știri aproape zilnic, dar că se pare că acesta ar avea probleme de sănătate.
O cunoștință a sa din cadrul ministerului le-a relatat jurnaliștilor de la Agentstvo, un proiect media independent specializat în jurnalism de investigație, că Șoigu ar suferi de o afecțiune cardiacă.
Ultima dată când ministrul rus al Apărării a fost văzut în public a fost pe 11 martie, când a fost filmat decorând militari care au participat la „operațiunea militară specială” declanșată de Kremlin, în Ucraina.
Pe 18 martie, Șoigu a fost menționat într-un comunicat publicat pe site-ul Kremlinului, care afirmă că acesta și președintele Vladimir Putin au discutat despre „progresul operațiunii speciale din Ucraina”, cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei.
Comunicatul Kremlinului afirmă că Șoigu a fost prezent la întrunire, însă nici o imagine sau înregistrare video de la aceasta nu a fost publicată.
Tot pe 18 martie, Pervîi Kanal a difuzat o știre despre Șoigu decorând militari ruși, anunțând că evenimentul a avut loc astăzi. Însă imaginea folosită pentru material este identică cu una publicată de ministerul rus al Apărării, pe website-ul său în data de 11 martie.
Potrivit jurnaliștilor de investigație, Șoigu nu este singurul înalt oficial militar rus care ar fi dispărut. De pe 11 martie, nici generalul Valeri Gherasimov, comandantul Statului Major Rus (a nu se confunda cu generalul Vitalii Gherasimov, ucis în Ucraina ) nu a mai apărut în public.
Serviciile de informații ucrainene susțin că singurele persoane din poziții de putere din statul rus care susțin războiul din Ucraina ar fi în prezent Putin și Șoigu.