Caută
Close this search box.

Ucraina vrea Turcia şi Germania garanţi ai unui acord de securitate colectivă cu Rusia

turcia

Ministrul ucrainean de Externe Dmtro Kuleba cere ca Turcia să fie unul dintre garanţii unui eventual acord cu Rusia, anunţă şeful diplomaţiei turce, Mevlüt Çavuşoğlu, care se află într-o vizită la Liov, în vestul Ucrainei, relatează AFP.

”Ucraina a făcut o ofertă cu privire la Acordul de securtate colectivă: P5 (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU) plus Turcia şi Germania”, precizează Çavuşoğlu.

”În cadrul contactelor mele la Moscova, ieri, am observat că Federaţia Rusă nu are nici o obecţie şi că poate accepta o asemenea oferă”, anunţă şeful diplomaţiei turce.

Cavusoglu s-a întâlnit la Moscova, cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Mevlüt Çavuşoğlu a făcut aceste declaraţii în faţa presei, la finalul celor două întâlniri diplomatice.

”Speranţele unui armistiţiu sunt mari”, estimează el, conform News.ro.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a discutat la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, anunţă într-un comunicat preşedinţia turcă.

Erdoğan a reiterat în această convorbire cu Putin oferta găzduirii unei întâlniri între preşedintele ucranean, Volodmir Zelenski, ”la Ankara sau Istanbul”, şi liderul de la Kremlin.

Recep Tayyip Erdogan a insistat ”asupra necesităţii deschiderii unor culoare umanitare” care să le permită civililor să părăsească zone de confruntări armate, mai anunţă în acest comunicat preşedinţia turcă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri