Vladimir Putin şi-ar fi demis opt generali de vârf şi ar fi furios pe FSB

putin

Vladimir Putin și-ar fi demis opt generali de vârf și este furios pe FSB (urmașul KGB), după ce trupele sale au suferit o serie de înfrângeri jenante, în primele zile ale războiului din Ucraina, anunță Daily Mail.

Putin acuză serviciile de informațîi de acțiuni defectuoase și pe generali de strategii proaste. Oleksiy Danilov, șeful consiliului de securitate al Ucrainei, a declarat că aproximativ opt comandanți ruși au fost concediați, de la începutul conflictului.

Moscova se străduiește să schimbe strategia, după ce tentativa sa de blitzkrieg a eșuat. Putin este furios pe comandanțîi serviciului secret FSB, pentru că i-au transmis informații care afirmau că Ucraina este slabă, plină de grupuri neonaziste și că ar ceda ușor, dacă ar fi atacată, scrie AK24.

Philip Ingram, un expert în securitate, fost ofițer superior al serviciilor de informațîi britanice, a declarat pentru The Times că Putin este în mod evident foarte furios și că dă vina pe agențiile sale de informații.

„El le învinovățește pentru că i-au dat sfaturile care au dus la luarea deciziilor proaste în Ucraina”, a spus el. Din această cauză, Rusia a suferit pierderi mult mai mari decât se aștepta în atacul său, care durează de două săptămâni.

Se pare că Moscova a anticipat o rezistență redusă, atunci când a trimis forțe ușoare, susținute de lovituri aeriene, pentru a cuceri obiective cheie în primele zile. Ucraina crede că Rusia a pierdut până la 12.000 de oameni, în două săptămâni.

Serviciile de informațîi europene avansează un număr mai mic – între 6.000 și 9.000.

„Știm care sunt acum planurile inamicului. Le-au schimbat putin de la începutul războiului, pe care doreau să îl câștige în 2-3 zile și să mărșăluiască [spre Kiev]. Acest lucru nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla niciodată. Și-au schimbat conducerea.

Au îndepărtat din posturile lor aproximativ 8 generali pentru că nu și-au îndeplinit sarcina. Acum au fost numiți alții noi. Înțelegem clar ce se întâmplă în Federația Rusă. Mai mult, pot spune că sunt disperați”, a declarat Danilov, la televiziunea de stat din Ucraina.

Nu este clar acum de ce informațiile transmise de FSB au fost atât de proaste. Andrei Soldatov, care a monitorizat serviciile secrete rusești timp de două decenii, a declarat pentru The Times că o posibilitate este că serviciul nu mai funcționează cum trebuie.

Majoritatea agenților FSB sunt aduși în serviciu pe angajări moștenite, pe baza faptului că părințîi sau bunicii lor au fost agenți, a spus el, și sunt scoși din școlile obișnuite, pentru a fi educați în interiorul serviciului.

O altă cauză, a spus el, este că organizația a adunat informațîi bune, dar pur și simplu s-a temut prea mult să-i spună lui Putin adevărul, aşa că și-a modificat rapoartele, pentru a-l liniști.

„Problema este că e prea riscant pentru superiori să ii spună lui Putin ceea ce nu vrea să audă, așa că își adaptează informațiile. Adaptarea are loc probabil undeva între gradul de colonel și cel de general, în FSB”, a spus el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *