Caută
Close this search box.

Candidaţii propuşi pentru un loc de judecător la CCR vor fi audiaţi mâine

ccr

Candidaţii propuşi pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională pe locul actualului preşedinte al Curţii, Valer Dorneanu, căruia îi expiră mandatul, vor fi audiaţi miercuri în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, urmând ca votul în plen să fie dat săptămâna viitoare.

Şedinţa Comisiei juridice este programată pentru ora 13,00.

PSD l-a propus pentru această funcţie pe prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, USR – pe judecătorul Cristi Danileţ, iar AUR – pe prof. univ. Ioan Sabău-Pop.

În 11 aprilie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a declanşat procedurile pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională în locul lui Valer Dorneanu, conform Agerpres.

Termenul de depunere a candidaturilor pentru această funcţie este 26 aprilie, iar Comisia juridică va depune raportul până pe 29 aprilie.

Mandatul de judecător la CCR al lui Valer Dorneanu urmează să expire în 10 iunie.

Tot în iunie expiră şi mandatele judecătorilor Mona Pivniceru şi Daniel Morar. Nominalizarea pe locul Monei Pivniceru va fi făcută de către Senat, în timp ce pentru locul lui Daniel Morar urmează să facă o propunere preşedintele României.

Pe locul Monei Pivniceru, PNL o propune de senatoarea Iulia Scântei, iar USR – pe avocatul Péter Eckstein-Kovács.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri