Integrarea României în structurile euro-atlantice şi ale UE, a pus și problema ca unii termini/concepte sau definiţii să facă obiectul unei reevaluări şi completări având în vedere anumiţi termeni/definiţii, care nu mai au echivalenţă (de utilizare) în planul cooperării şi chiar al relaţiilor internaţionale; mai mult consacrarea unor termeni noi necesită implementarea lor sau înlocuirea vechilor termeni consideraţii echivalenţi –cum este și cazul termenului siguranţă naţională înlocuit de cel de securitate naţională sau cel de siguranţă internă, care este de fapt securitate internă (homeland security), utilizat deja de unele state democratice în documente oficialeLa nivel intern, potrivit Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal[1], la Partea Specială, titlul X „Infracţiuni contra securităţii naţionale” art. 394-412, se specifică în art. 394, 401, 403 la secţiunea „Menţiuni” următoarele: „S-a renunţat la expresia <<siguranţă naţională>> în favoarea celei de <<securitate naţională>>, aceasta din urmă fiind consacrată expres în diferite texte constituţionale [art. 31 alin. (3) şi art. 119 (cf Codul Penal al României, pp. 280-287).
Aşadar, Codul Penal face trimitere la Constituţia României[2] care la titlul II „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale”, cap. II „Drepturile şi libertăţile fundamentale”, art. 31 „Dreptul la informaţie”, alin. 3 precizează: „dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională” şi la titlul III „Autorităţile publice”, cap. V „Administraţia publică”, secţiunea „Administraţia publică centrală de specialitate”, art. 119 „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării” se precizează: „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”( Constituţia României, art. 31, alin. 3 şi art. 119, pp. 7-29).
Este vizibil faptul că nu există un document care să explice diferenţa dintre „siguranţă naţională” – „securitate naţională”. Pentru exemplificare putem compara textul Legii nr. 51 din 29 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României şi actualul text al Legii nr. 51 din 29 iulie 1991 privind securitatea naţională a României, republicată, intrată în vigoare la 18 martie 2014 – În ambele texte de lege, cap. I „Dispoziţii generale”, art. 1 se precizează „Prin siguranţa naţională/securitate naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru si de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngradită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie”. Singura diferenţă este de formă: înlocuirea sintagemei „siguranţă naţională” cu „securitate naţională”. Trebuie specificat că Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 revizuită face parte din cadrul legal de funcţionare al principalelor servicii de informaţii din România: S.R.I. şi S.I.E.
Este interesant, de pildă, de ce în Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea C.S.A.T. la cap. I „Dispoziţii generale”, art. 1 se precizează „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională” ( Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare al Ţării )., iar în Constituţia României la titlul III „Autorităţile publice”, cap. V „Administraţia publică”, secţiunea 1 „Administraţia publică centrală de specialitate” art. 119 „Consiliul Suprem de Apărare al Ţării” se precizează: „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii” (Constituţia României, titlul III, cap. V, secţiunea I, art. 119.).Există, aşadar, o nearmonizare a sistemului legislativ din România.
Din analiza lucrărilor de specialitate, conceptul de „securitate naţională” (Conform definiţiei din Dicţionarul Explicativ al Limbii române (DEX): concept – idee generală care reflectă corect realitatea; noțiune.
este unul cu o arie de cuprindere mai largă decât cel de „siguranţă naţională” sau „apărare naţională”( Conform definiţiei din Dicţionarul Explicativ al Limbii române (DEX): concept – idee generală care reflectă corect realitatea; noțiune.).
Conceptul de „securitate naţională integrată” se referă la faptul că securitatea naţională a României este parte integrantă a spaţiului şi intereselor de securitate euroatlantice.
Decalajul dintre sistemul legislativ şi realitatea mediului de securitate contemporan este vizibil chiar între documentele cu caracter legislativ, inclusiv Constituţia României, şi principalul document post – decembrist menit să genereze cadrul teoretic de adaptare, armonizare şi conceptualizare a structurilor instituţionalizate din România cu atribuţii în domeniul securităţii cu realităţile geopolitice şi geostrategice, în forma lui fizică denumit „Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate”.
Doctrina Națională a Iinformațiilor pentru Securitate are menirea de a stabili și defini concepte fundamentale specifice domeniului activității de informații pentru apărarea securității naționale, în conformitate cu prevederile Constituției și cu necesitatea realizării conexiunilor la cultura organizațională și instituțională de securitate euroatlantică.
Doctrina integrată de informații, contrainformații și securitate a N.A.T.O. oferă baza conceptuală a colaborării sistematice cu serviciile de securitate națională ale statelor membre pentru a conveni, de comun acord, asupra informațiilor, valorilor și resurselor care necesită protecție, precum și a standardelor comune de apărare. Această doctrină constituie suportul teoretic al securității naționale, realizate în cadrul măsurilor politico-militare comune, realizate prin culegerea și valorificarea informațiilor, respectiv informarea guvernelor asupra naturii amenințărilor și a mijloacelor de protecție împotriva acestora.
Doctrina națională a informațiilor pentru securitate oferă o definiţie cvasi-exahaustivă a conceptului de „securitate naţională”: „starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitatea economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional” (Doctrina națională a informațiilor pentru securitate S.R.I. (ed.), op. cit., p. 4).
Astfel, securitatea naţională devine „conceptul integrator al tuturor domeniilor de activitate care concură la realizarea şi apărarea sa; componentele strategice fundamentale ale securităţii naţionale sunt”:apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică. (cf Doctrina națională a informațiilor pentru securitate, p. 5 ).
Este limpede că avem deja două definiţii asupra conceptului de „securitate naţională” uzitate de mediul politic şi social.
În prezent în România, principalul document care reflectă politica de securitate a ţării este în prezent Strategia Națională de Apărare a Țarii pentru perioada 2015- 2019 Preşedinţia României, op. cit., pp. 3-4.)., considerată un document de nivel superior altor documente care au ca subiect politica de securitate a ţării, cum ar fi: programul de guvernare, strategiile sectoriale din domeniul securităţii naţionale, dar în condițiile în care în „Doctrina națională a informațiilor pentru securitate” – se arată – componentele strategice fundamentale ale securităţii naţionale: apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică.
Cea mai mare problemă a legislaţiei securităţii naţionale a României o constituie aşa – zisul „pachet de legi” care să ofere, după urmarea firească a procesului legislativ, cadrul necesar funcţionalităţii optime a tuturor structurilor cu atribuţii în domeniu şi proiectarea unei percepţii adecvate în societatea civilă.( deci este vorba de următoarele proiecte de legi: a.) Legea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, b.) Legea privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii, c.) Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, d.) Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe.).
În România se mai impun și câteva clarificări asupra a ceea ce înseamnă „servicii de informaţii/intelligence”, mai exact între serviciile naţionale de informaţii/intelligence (autorităţi administrative autonome, S.R.I. şi S.I.E.), serviciile de securitate, (S.T.S., S.P.P.), dar şi structurile departamentale cu atribuţii informative aflate în subordinea M.Ap.N (D.G.I.A., având în componenţă D.I.M. şi D.Ci.S.M.) şi MAI (D.G.P.I.).
În Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 privind securitatea naţională a României, republicată, intrată în vigoare la 18 martie 2014 la cap. „Dispoziţii Generale”, art. 6, alin. 1 se precizează: „Organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sunt: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne”( M.O. nr. 190/18 martie 2014, Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind securitatea naţională a României ).
Propuneri în loc de concluzii
Din analiza mai multor texte ale unor documente în care sunt menţionate termeni, expresii şi concepte privitoare la termenul de securitate şi sistemul de securitate naţională, am constatat că: a) sunt utilizate, dar nu sunt definite (cazul conceptului de securitate naţională definit ca si cel de siguranță națională); b) se creează confuzii ce pot da naştere la interpretări (cazul securitate/siguranţă naţională sau servicii secrete/servicii de informaţii); c) menţionăm în mod expres cazul definirii conceptului serviciilor de informaţii, pentru care, în diverse texte de legi, nu se utilizează expresia corectă autorităţi publice autonome/autorităţi administrative autonome, ci alte expresii cum ar fi: instituţii şi structuri cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale; organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale; serviciu organizat de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare (cazul S.R.I.); organul de stat specializat în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională, apărarea României şi a intereselor sale (cazul S.I.E.).( A se vedea Legea nr. 415 privind organizarea si funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 27 iunie 2002, Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 privind siguranţa naţionala a României publicat în M.O. nr. 163 din 7 august 1991 şi Legea nr. 1 din 6 ianuarie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe publicat în M.O. nr. 7 din 12 ianuarie 1998.
Pornind de la exemplul prezentat, al termenilor securitate şi siguranţă naţională, dar având în vedere şi alte situaţii ce pot fi prezentate, şi în vederea eliminări confuziilor/greşelilor sau a apariţiei altora noi, considerăm necesare:
- redefinirea conceptului de securitate naţională, precum şi stabilirea unei terminologii unitare (standard național) în şi pentru domeniul securităţii naţionale, în prezent circulând mai multe expresii (variante), cum ar fi: domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale; domeniul apărării ţării şi al siguranţei naţionale (vezi legea 415/2002); domeniul securităţii interne, securităţii publice (conform Strategiei de Securitate Naţională), în vederea stabilirii raporturilor şi competenţelor în acest domeniu;
- eliminarea unor ambiguităţi şi inadvertenţe sesizate în analiza unor texte ale unor documente juridice, întreprinderea unor demersuri eficiente pentru adoptarea unei terminologii unitare în domeniul securităţii naţionale şi luarea de măsuri pentru implementarea acesteia printr-ocoordonare adecvată la nivel naţional, în baza unor activităţi specifice de cercetare ştiinţifică a doctrinei şi teoriei securităţii naţionale, ce pot include şi Centrele de Studii/Analiza şi Cercetări pentru Securitate Naţională, cum este și Intelligence Studies Center for Security & Applied Geopolitics- CSIS-GA (https://csis.ro/) ;
- adoptarea unor estimări realiste privind costurile securităţii şi necesarul de resurse, care trebuie să devină instrumente uzuale în cadrul structurilor economiei de piaţă pentru România. Aceste estimări vor asigura posibilitatea evaluării corecte a costurilor de securitate, în strategiile şi politicile de securitate;
- sistemul de legi al societăţii viitoare trebuie să ia în considerare posibilul impact al ameninţărilor asimetrice şi să-l reglementeze în mod corespunzător prin prevenirea şi combaterea acestora, prin legile ce vor fi propuse spre adoptare cum ar fi: legea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii (şi securitate) (securitatea naţională), Legea privind resursele de securitate, Legea privind organizarea şi funcţionarea Comunităţii Naţionale de Informaţii în România/Sistemului Informaţional Naţional, care să cuprindă şi resursele informaţionale), Noile legi privind funcţionarea S.R.I. şi S.I.E., Statutul şi Ghidul carierei Ofiţerului de Informaţii etc.
În cadrul terminologiei specifice domeniului „securităţii naţionale“, întâlnim termeni precum: securitate naţională, securitate internă, sistemul securităţii naţionale[3] stare de securitate, risc, ameninţare, pericol, agresiune, conflict, interese naţionale, vulnerabilităţi, obiective de securitate, mediu de securitate, sistem de securitate, definite şi/sau utilizate frecvent incorect şi care conduc ulterior la utilizarea acestora fără a avea corespondenţă/echivalenţă cu standardele N.A.T.O. sau U.E.
În acest context, facem precizarea că „Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate”, defineşte pentru prima dată conceptul securitate şi componentele sale, între care şi cel de siguranţă naţională, considerate la momentul aprobării documentului de către C.S.A.T.
După integrarea României în structurile euro-atlantice şi ale U.E., unii termeni sau definiţii pot face obiectul unei reevaluări şi completări având în vedere anumiţi termeni/definiţii, care nu mai au echivalenţă (de utilizare) în planul cooperării şi chiar al relaţiilor internaţionale; mai mult consacrarea unor termeni noi necesită implementarea lor sau înlocuirea vechilor termeni consideraţii echivalenţi – cazul termenului „siguranţă naţională” ce trebuie înlocuit de cel de „securitate naţională” sau cel de „siguranţă internă” poate fi înlocuit cu „securitate internă” (homeland security), utilizat deja de unele state democratice în documente oficial.( Vezi în S.U.A. Homeland Security Act of 2002 (Legea privind securitatea internă) .
În ceea ce priveşte posibilitatea înlocuirii unor termeni deja consacraţi, aceasta se poate realiza mai întâi prin modificarea „Doctrinei informaţiilor pentru securitate naţională”, aprobată de C.S.A.T., după care pot fi utilizaţi în textele de legi propuse spre adoptare sau modificare.
Menţionăm că unele concepte de bază, utilizate în reglementările juridice naţionale, nu se mai regăsesc în reglementările euroatlantice, ceea ce necesită înfiinţarea unui organism naţional şi proceduri de standardizare terminologică. Aşa cum, pentru domeniul militar, funcţionează Agenţia Militară de Standardizare,iar pentru protecţia informaţiilor clasificate funcţionează Agenţia de Acreditare de Securitate, Agenţia de Securitate pentru Informatică şi Comunicaţii şi Agenţia pentru Distribuirea Materialului Criptografic, s-ar impune înfiinţarea unei agenţii privind standardizarea termenilor din domeniul securităţii naţionale, sau adăugarea unor noi atribuţii uneia dintre agenţiile specializate existente (Agenţia de Acreditare de Securitate, Agenţia de Securitate pentru Informatică) în vederea introducerii, gestionării şi utilizării termenilor standardizaţii din domeniul securităţii naţionale.( Sergiu, T. Medar, op. cit. p. 10. N.A.T.O. conferă termenului de securitate o semnificaţie, care trebuie înţeles prin: securitate fizică, securitate personal, securitatea documentelor, securitatea comunicaţiilor (COMSEC) şi securitatea informatică (INFOSEC).)
În final menţionăm că trebuie făcut un prim pas spre standardizarea termenilor din domeniu securităţii. În acest sens, apreciem că o colaborare la nivelul autorităţilor din domeniul securităţii naţionale cu instituţii din mediul academic ar fi un nou pas înainte pentru elaborarea unor Standarde Naţionale de Securitate.
În final considerăm că securitatea, care este un concept relaţional are o determinare obiectivă, impusă de realităţile sociale, economice, politice,ce presupune o ajustare permanentă a unui set de parametri interni la condiţiile mediului internaţional, şi necesită o analiză pertinentă în vederea definirii şi utilizării sale corecte, un rol important revenind în acest sens Centrelor de studii şi cercetări din domeniul securităţii.
Prin reformarea structurilor cu atribuţii informative înţelegem adaptarea anticipativă a acestora la provocările mediului de securitate, iar implementarea unei reforme, oricât de radicală ar fi aceasta, are un timp de latenţă care duce în mod inevitabil la diminuarea performanţelor organizaţionale. Din această perspectivă menţinerea capacităţii operative a acestor organizaţii vitale cel puţin la parametrii actuali trebuie să fie obiectivul prioritar al oricărei reforme realiste ( H.G. nr. 354/15.04.2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Acreditare de Securitate, Agenţiei de securitate pentru Informatică şi Comunicaţii şi Agenţiei pentru Distribuirea Materialului Criptografic. p. 13.).
LISTĂ CU ABREVIERI
art. – articol/e
cap. – capitol/e
C.S.A.T. – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
DCISM – Direcţia de Contrainformaţii şi Securitate Militară
D.G.I.A. – Direcţia Generală de Informaţii a Apărării
D.G.P.I. – Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă
D.I.M. – Direcţia de Informaţii Militare
lit. – litera
M.A.I. – Ministerul Afacerilor Interne
M.Ap.N – Ministerul Apărării Naţionale
M.O. – Monitorul Oficial
N.A.T.O. – Alianţa Nord – Atlantică
N.S.C. – National Security Council (of United States of America)
S.I.E. – Serviciul de Informaţii Externe
S.P.P. – Serviciul de Protecţie şi Pază
S.R.I. – Serviciul Român de Informaţii
S.T.S. – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
U.E. – Uniunea Europeană
[1] Potrivit Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M.O. nr. 757 din 12 noiembrie 2012, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M.O. al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, actualizat la data de 23 octombrie 2014.
[2] Conform DEX: constituţie – lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor.
[3] Silvia Pitiriciu, „Organisme şi proceduri NATO de Standardizare terminologică”, în Spirit militar modern, iunie – iulie 2004, p. 49.
Scris de Tănase Tiberiu –cercetător asociat al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii –Divizia Istoria Stiinței -al Academiei Române și președinte CSIS &GA http://www.crifst.ro
