Caută
Close this search box.

DNA îl acuză pe Cristian Popescu Piedone de abuz în serviciu

piedone

Direcția Națională Anticorupție a transmis că procurorii au dispus începerea urmăririi penale a primarului Sectorului 5, Cristian Popescu, zis Piedone.

Edilul este acuzat de abuz în serviciu.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, la data faptelor și în prezent primar al Sectorului 5 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”, a transmis DNA.

Procurorii susțin că primarul Sectorului 5 susțin că acuzațiile au legătură cu un contract de salubrizare.

„După preluarea atribuțiilor aferente funcției de primar al Sectorului 5, suspectul Cristian Victor Piedone Popescu, cu știință ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului. În consecință, o societate comercială care nu deținea licență, ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5, tarife majorate cu 25% față de tariful aprobat de consiliul local. Aceasta în condițiile în care societatea SALUBRIZARE Sector 5 SA (fostă SC Salubrizare Fapte 5 SA), deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare, pe raza sectorului respectiv.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a mai transmis DNA, conform Ziare.com.

Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a fost ridicat de procurorii DNA de pe Aeroportul Otopeni, pentru a fi audiat într-un nou dosar în care e vizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri