Caută
Close this search box.

Gabriela Firea loveşte bugetul de stat. Credite pentru nuntă, maşina de familie sau cărţi

gabriela firea

Ministrul Familiei Gabriela Firea a anunțat că pregătește două programe naţionale de susţinere a tinerilor şi familiilor – Family Start şi Student Invest – cuprinse în Programul ”Sprijin pentru România”.

”Pregătim cele două programe naţionale de susţinere a tinerilor şi familiilor – Family Start şi Student Invest – incluse în programul guvernamental “Sprijin pentru România”. Fondul Român de Contragarantare este partenerul nostru, în acest demers.

Împreună cu Ministerul de Finanţe vom acorda acest sprijin financiar sub forma unor credite garantate de stat. Am avut discuţii amănunţite cu ministrul Adrian Câciu şi avem toate susţinerea sa”, a transmis ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Aceasta anunţă o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Fondului Român de Contragarantare:

”Am stabilit forma proiectelor şi suntem pe ultima sută de metri cu toate criteriile de acordare a acestor programe. Ne dorim să avem cât mai mulţi tineri care să poată accesa aceste credite care au condiţii mai avantajoase.‍

Tinerii trebuie ajutaţi să-şi întemeieze o familie. Acesta va fi scopul ajutorului prin programul Family Start. Le vom da posibilitatea tinerilor să obţină mai uşor un credit pentru a-şi organiza nunta, pentru a acoperi cheltuielile cu educaţia copiilor sau pentru a cumpăra maşini de familie, cu 7 locuri. Creditul maxim garantat de stat va fi de 75.000 de lei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri