Caută
Close this search box.

VIDEO Lumina Sfântă a ajuns în România. O delegație de preoți va duce Lumina în Ucraina și Republica Moldova

Lumina Sfântă a ajuns în România, sâmbătă după amiază, sosind pe Aeroportul din Otopeni cu un avion privat.

Sfânta Lumină de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, adusă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a ajuns sâmbătă la Bucureşti.

Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a îndemnat sâmbătă la rugăciune pentru ca Sărbătoarea Sfintelor Paşti să dăruiască putere, pace în lume, cooperare şi iubire între oameni.

Vă dorim Sărbătoarea Sfintelor Paşti cu lumină şi să petreceţi această noapte mântuitoare cu multă speranţă, rugându-ne împreună la Dumnezeu, în deplină frăţietate şi solidaritate, să ne dăruiască putere, pace în lume, cooperare şi iubire între oameni. Dumnezeu să ne ajute şi Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos să îndepărteze toţi norii care s-au adunat asupra lumii noastre„, a spus ierarhul, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, după primirea Luminii Sfinte.

În cursul serii, pe Colina Bucuriei din Capitală, va avea loc procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă va fi trimisă pentru prima dată și comunităților din Ucraina și Republica Moldova.

Pe aeroportul din Suceava, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va fi prezent, sâmbătă, de la ora 20.00, împreună cu delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, primind, după tradiție, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim, transmite Patriarhia Română,

Totodată va fi prezentă pe aeroport și o delegație de preoți din regiunea Cernăuți.

De asemenea, pe Aeroportul Internaţional din Iaşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, vor primi Lumina Sfântă adusă de reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor aflaţi la Bucureşti pentru a o prelua de delegaţia Patriarhiei Române la Ierusalim.

Sfânta Lumină va fi oferită apoi doar delegaţilor protopopiatelor şi parohiilor, credincioşii urmând apoi a o primi la Slujba de Înviere.

„Este prima dată când fraţii noştri de peste Prut vin la Iaşi pentru a primi Lumina Sfântă adusă de o delegaţie a Patriarhiei Române din Ţara Sfântă. Aceasta va fi transmisă apoi, pe cale terestră, în întreaga Mitropolie a Basarabiei”, transmit reprezentanții Mitropoliei Moldovei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri