Caută
Close this search box.

Marine Le Pen îl acuză pe Emmanuel Macron că este cel mai extremist preşedinte al Franţei

marine le pen

Candidata extremei drepte la alegerile prezidenţiale din Franţa, Marine Le Pen, a respins joi criticile formulate împotriva ei de contracandidatul său Emmanuel Macron, preşedinte în exerciţiu, care a acuzat-o de „autoritarism” şi opinii extremiste, în pofida faptului că Le Pen afişează o imagine mai soft în actuala campanie electorală, informează Reuters.

„Aceasta (critică) mă face să zâmbesc, pentru că noi nu am avut niciodată până acum un preşedinte care să fi dat mai multe semne de extremism ca Emmanuel Macron”, a spus Le Pen la postul France 2, invocând acţiunile poliţiei împotriva demonstraţiilor politice, printre care mişcarea vestelor galbene.

În interviul preluat de Agerpres, Le Pen şi-a reiterat afirmaţiile conform cărora, dacă va fi aleasă preşedinte, ea va lua în calcul organizarea unui referendum asupra reintroducerii pedepsei cu moartea. Înainte de aceasta, Le Pen afirmase că ea personal va vota împotriva reintroducerii pedepsei capitale.

Citește și: Peste 400 milioane de euro, recuperate în Italia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri