Caută
Close this search box.

MiG-21 LanceR, probleme la trapele de aterizare

O aeronavă MiG-21 LanceR, aparţinând Bazei 86 Aeriană Borcea, a înregistrat o problemă minoră legată de funcţionarea trapelor trenului de aterizare, marţi, pe timpul executării unui zbor de instrucţie, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Aeronava a decolat de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu în jurul orei 17.50, precizează sursa citată de Agerpres. După decolare, pilotul a raportat că senzorii de la bord indică închiderea incompletă a trapelor trenului de aterizare.

Ca urmare, pilotul a aplicat procedurile standard de soluţionare a cazului special, în concordanţă cu manualele de exploatare a aeronavei, şi a aterizat în siguranţă pe aerodromul Mihail Kogălniceanu în jurul orei 18.50.

O comisie numită de comandantul Bazei 86 Aeriană cercetează cauzele acestui eveniment, anunţă MApN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri