Ritmul de creştere a economiei germane ar putea încetini până la 1,4-1,5% în acest an, de la un avans de 2,7% în 2021, în condiţiile în care o medie de aproximativ 590.000 de persoane vor fi incluse în schemele de Kurzarbeit (-program de muncă redus- n.r.), a declarat ministrul german al Muncii, Hubertus Heil, într-un interviu pentru publicaţia Bild am Sonntag.

„Vom avea în continuare o creştere economică. Însă toate aceste prognoze sunt condiţionate de faptul că războiul nu se va extinde şi că aprovizionarea cu energie nu va fi întreruptă”, a subliniat Hubertus Heil. Acesta a dat asigurări că dacă situaţia se va înrăutăţi, Guvernul federal va interveni pentru a proteja locurile de muncă prin noi ajutoare şi măsuri de sprijin economic ţintite.

Vineri, Reuters, citând un document guvernamental, a dezvăluit că Germania intenţionează să ofere ajutoare de 100 miliarde de euro companiilor afectate de războiul din Ucraina. „În actuala situaţie, principala problemă a companiilor este să-şi asigure lichidităţile pe termen scurt şi, prin urmare, trebuie să sprijinim firmele şi industriile cu instrumente de credit”, se precizează într-un document elaborat de Ministerele Economiei şi Finanţelor de la Berlin şi consultat de Reuters.

La rândul său, ministrul german al Finanţelor intenţionează să vină în săptămânile următoare cu o rectificare bugetară care să reflecte impactul războiului din Ucraina, rectificare care cel mai probabil va fi una de ordinul a cel puţin 24 de miliarde de euro.

Autorităţile de la Berlin şi-au redus deja estimările privind evoluţia economiei în 2022 încă de la finele lunii ianuarie, cu câteva săptămâni înainte de izbucnirea războiului din Ucraina. Din cauza pandemiei de coronavirus, Berlinul prognoza la finele lunii ianuarie un avans al economiei de 3,6% în acest an, faţă de unul de 4,1% prognozat în toamna anului trecut. Cu toate acestea, invazia rusească în Ucraina şi consecinţele sancţiunilor impuse Rusiei au modificat complet situaţia. Potrivit unor prognoze publicate la finele lunii martie de comitetul de economişti care consiliază guvernul german, Produsul Intern Brut al principalei economii europene ar urma să înregistreze în acest an un avans de 1,8%. În plus, experţii au avertizat că situaţia ar putea să se înrăutăţească dacă conflictul din Ucraina se va înrăutăţi iar importurile de energie din Rusia vor fi oprite.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.