Caută
Close this search box.

”Părinți și copii”, la TNB – un spectacol de o izbitoare actualitate tematică

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București anunță, într-un comunicat de presă, o nouă premieră, pe 30 aprilie 2022, la Sala „Ion Caramitru:  Părinți și copii de Brian Friel (dramatizare după romanul omonim al lui Ivan Turgheniev).

Considerat de critică drept cel mai reușit roman al lui Turgheniev, Părinți și copii a provocat la apariție aprinse discuții contradictorii, pe tema conflictului dintre generația părinților (păstrătoarea idealurilor umaniste tradiționale) și cea rebelă a fiilor (materialistă, dezamăgită, nihilistă, tentată să distrugă tot ce ține de vechiul stil de viață). După scrierea acestui roman, în 1862, Turgheniev este nevoit să părăsească Rusia din cauza reacțiilor ostile. Se stabilește în Germania, iar mai apoi în Anglia, unde Părinți și copii înregistrează un mare succes.

Dramatizarea după celebrul roman al lui Turgheniev a irlandezului  Brian Friel (1929-2015) – considerat a fi unul dintre cei mai ”cehovieni” dramaturgi –  a avut premiera pe 26 iunie 1987, la Royal National Theatre din Londra.

Foto: TNB/@Florin Ghioca

În montarea lui Vlad Massaci pe scena mare a Teatrului Național, Părinți și copii este un spectacol de o izbitoare actualitate tematică, în care veți regăsi atmosfera teatrului rus cu personajele lui prinse într-un labirint al emoțiilor și discuțiilor infinite, precum și umorul englezesc și ironia fină din condeiul dramaturgului irlandez.

Veți fi seduși de jocul rafinat și plin de nuanțe al actorilor îndrumați atent și sensibil de regizor într-o acțiune ce curge firesc în momentele ei dramatice.

Foto: TNB/@Florin Ghioca

În distribuție: Andrei Huțuleac, Alexandru Potocean, Mihai Călin, Richard Bovnoczki, Crina Semciuc, Cosmina Olariu, Emilia Popescu, Măriuca Bosnea, Diana Dumbravă, Vitalie Bichir/Tomi Cristin, Fulvia Folosea, Emilian Mârnea, Mihai Verbițchi, Andrei Tomi.

Lumea „părinților”, în dezacord cu noua ideologie a tineretului nihilist, scufundându-se în propria neputință de schimbare, își găsește transpunerea scenografică cu profunde semnificații sub semnătura artiștilor Adrian Damian (decoruri) și Luiza Enescu (costume).

În fapt, prin spectacolul său, Vlad Massaci relevă felul în care comedia umană a lui Turgheniev / Friel devine drama unei lumi întregi, nevoită să îndure urmările catastrofale ale ideologiilor care au marcat istoria civilizației și umanității.

Premiera oficială va avea loc pe 30 aprilie, ora 19.00, la Sala „Ion Caramitru a Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București. Următoarea reprezentație este programată pentru data de 1 mai.

Biletele se pot procura de la Casa de bilete a TNB, precum și online, pe www.mystage.ro.

Fotografii : Florin Ghioca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri