Caută
Close this search box.

Percheziţii în trei judeţe la traficanţi care aduceau mari cantităţi de droguri din Spania

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară efectuează, joi dimineaţa, 61 de percheziţii domiciliare în judeţele Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara, într-un dosar în care sunt căutaţi traficanţi de droguri care aduceau mari cantităţi de canabis din Spania.

Potrivit DIICOT, acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional organizat format din cetăţeni români, care activează încă din luna septembrie 2021 în Timişoara, grup care procura canabis din Spania, de la cetăţeni români stabiliţi în această ţară, potrivit Agerpres.

Gruparea acţiona pe trei paliere infracţionale distincte:

* Palierul furnizorilor – format din români stabiliţi în Spania, care procurau drogurile din culturile de canabis din acea ţară şi le livrau în România.

* Palierul depozitarilor şi dealer-ilor „en-gros” – compus din traficanţi specializaţi în primirea unor cantităţi mari de droguri, care se ocupau cu depozitarea, manipularea şi distribuirea canabisului către ceilalţi membrii ai grupării din Timişoara.

* Palierul clienţilor-dealeri – format din clienţii fideli ai celor din cel de-al doilea palier, care achiziţionau în mod organizat şi constant canabis în baza unor relaţii de încredere reciprocă.

Din acest segment al grupului fac parte atât dealeri mari de droguri (care cumpără cantităţi de un kilogram sau mai mult), cât şi dealeri mici (care cumpără cantităţi moderate de canabis, între 100 şi 500 grame).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri