Caută
Close this search box.

Putin e în corzi. Preşedintele Finlandei a făcut anunţul

Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, nu mai consideră oportună organizarea unui referendum sau a unui sondaj de opinie oficial pe tema aderării ţării sale la NATO, deoarece este deja clar că majoritatea populaţiei este pentru aderarea statului scandinav la alianţa nord-atlantică, transmite sâmbătă dpa.

Niinisto a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat postului public de radio Yle.

Până la sfârşitul anului trecut, aveam o altă părere pe acest subiect, dar între timp lucrurile s-au schimbat, a mărturisit şeful statului scandinav.

Totuşi, Niinisto a subliniat că este important pentru Finlanda să se coordoneze cu Suedia în această chestiune şi ca cele două ţări să ajungă la aceeaşi concluzie.

El a discutat deja subiectul în mai multe rânduri cu premierul suedez Magdalena Andersson. Urmează şi alte discuţii pe această temă, a spus el, citat de Agerpres.

Până acum, Niinisto nu a adoptat o atitudine clară cu privire la chestiunea aderării Finlandei la NATO, notează dpa.

Potrivit unor sondaje de opinie recente, 62% dintre finlandezi sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri