Caută
Close this search box.

Putin şi Lukaşenko se întâlnesc azi în Extremul Orient rus

lukaşenko

Preşedintele rus Vladimir Putin se întâlneşte marţi cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi sancţiunile occidentale, au relatat agenţiile de presă din Rusia şi Belarus, potrivit Reuters.

Lukaşenko a sosit marţi la primele ore în regiunea Amur, din Extremul Orient rus, unde va discuta cu Putin la cosmodromul Vostocinîi, conform agenţiei de presă Belta.

La 24 februarie, Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina într-o agresiune lansată atât de pe teritoriul rus, cât şi de pe cel belarus, în ceea ce Moscova a numit o ”misiune militară specială” pentru demilitarizarea şi ”denazificarea” ţării vecine.

Kievul şi guvernele occidentale consideră acest lucru un pretext fals pentru o invazie, soldată deja cu mii de morţi şi milioane de persoane refugiate sau strămutate.

Lukaşenko a insistat că ţara sa trebuie să fie implicată în negocierile pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, afirmând de asemenea că Belarusul a fost etichetat în mod incorect drept ”complice al agresorului”.

Totuşi, Uniunea Europeană, SUA şi alte ţări sau organizaţii au inclus Belarusul în sancţiunile impuse Moscovei.

Citește și: 48 de zile de război în Ucraina: Posibil atac chimic

Ziua de 12 aprilie este celebrată în Rusia şi alte foste republici sovietice drept Ziua Cosmonauticii, care îl celebrează pe primul om ajuns în spaţiu (în anul 1961), cosmonautul sovietic Iuri Gagarin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri