Caută
Close this search box.

Robert Turcescu revine la B1 TV, cu emisiunea pe care o realiza când s-a eliberat de „rucsacul cu pietre”

robert turcescu

Robert Turcescu, jurnalistul care s-a deconspirat în direct, în urmă cu opt ani, revine în televiziune, chiar la postul tv de la care a plecat în anul 2014.

Turcescu va fi din nou realizator de televiziune, la postul de ştiri B1 TV. Jurnalistul se va ocupa de intervalul orar 16.00-18.00, de luni până joi.

Pe acel interval a fost difuzată până la 1 aprilie emisiunea „Se întâmplă acum”, cu Tudor Barbu, care a plecat apoi la Televiziunea Română, ca director al canalului TVR 3.

Numele emisiunii lui Turcescu este, conform Paginademedia.ro, tot „Sub semnul întrebării” (titlul emisiunii pe care o făcea la B1 TV şi până în anul 2014, doar că atunci era în prime-time).

Prima emisiune „Sub semnul întrebării”, cu Robert Turcescu, va fi luni, 2 mai. Turcescu revine la B1 TV, după opt ani.

În anul 2014, în emisiunea Sorinei Matei, Robert Turcescu a făcut dezvăluirea care a şocat, la vremea respectivă, întreaga presă: „Am fost locotenent colonel sub acoperire!”, a dezvăluit el.

După autodenunţul din anul 2014, Robert Turcescu a lucrat un an la EvZ, apoi a intrat în politică. S-a întors în presă anul trecut, tot la Evenimentul zilei, cu o emisiune online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri