Cunoaștem că primele organizaţii de tip statal au apărut în Orientul Apropiat, aceasta fiind, în multe privinţe, şi leagănul culturii şi civilizaţiei umane. Egiptul Antic, Mesopotamia, Asiria şi Persia, precum şi Imperiul Hitit au lăsat o bogată moştenire, atât în domeniul politic, cât şi în cel cultural.
În toate aceste ţări s-a dezvoltat conceptul de monarhie absolută ereditară, care a fost asociat cu divinitatea, Egiptul adoptând principiul regalităţii divine şi propovăduind chiar şi un cult religios în onoarea monarhului.
A fost conceput şi s-a încercat să se realizeze, pentru prima dată în istoria omenirii, un „imperiu universal” condus de un monarh absolut, care îşi baza prerogativele pe autoritatea divină.
Teza unui imperiu era, desigur, limitată de cunoştinţele insuficiente de geografie ale acelor timpuri, dar ideea unei expansiuni politice a apărut chiar la primii mari conducători şi cuceritori din văile Nilului, Eufratului şi Tigrului. Expansiunea politică a scos la iveală necesitatea unei foarte rapide informări asupra situaţiei din ţările vecine, asupra reacţiei naţiunilor supuse şi asupra stării de spirit a populaţiei împovărată de biruri şi de hărţuielile războaielor.
Pentru toate acestea a fost creat ceea ce se numeşte astăzi serviciul de informaţii. De buna funcţionare a depins, în mare măsură, securitatea imperiilor şi a regimurilor politice. Astfel, s-a ajuns ca statele antice din zona Nilului şi Orientului Apropiat să lase moştenire generaţiilor care au urmat primele forme ale serviciilor de informaţii de stat.
În competiţia pentru un imperiu universal, Babilonul a apărut mult mai târziu, atunci când asirienii au devenit stăpâni în Mesopotamia
Babilonienii şi asirienii au avut marele avantaj să înveţe de la egipteni multe lucruri referitoare la administrarea statului şi clădirea unui imperiu. Până la întemeierea dinastiei cunoscutului legiuitor babilonian Hammurapi, regii asirieni, întocmai ca şi faraonii egipteni, pretindeau a fi de origine divină. Este dificil de afirmat dacă regii babilonieni, care şi-au asumat nume de divinităţi, au acţionat sub influenţă egipteană sau dacă această perioadă de „regalitate divină” a fost dezvoltarea naturală a tradiţiilor locale. Dar, atunci când Egiptul a început să-şi joace rolul de cuceritor, regii babilonieni au venit în contact cu conducătorii „de origine divină” ai Egiptului, acest contact constituind prima lecţie valoroasă de diplomaţie şi de culegere de informaţii.
Experienţa acumulată de babilonieni a fost împărtăşită asirienilor, care au construit pe această bază un întreg sistem de servicii de informaţii rapide. De asemenea, a devenit evident pentru ei că apărarea şi securitatea imperiului depind de buna informare şi de eficienţa mijloacelor de comunicare.
Un text asirian relevă modul de organizare a drumurilor pentru asigurarea unor condiţii bune şi rapide de călătorie. Astfel, în drumurile mai importante erau aşezate indicatoare care îl îndrumau pe călător, acesta putând să-şi continue călătoria chiar şi pe timpul nopţii. La anumite distanţe erau plasate gărzi pentru protecţia călătorilor şi staţii de poştă pentru transmiterea rapidă a informaţiilor care veneau din toate punctele imperiului.
Se pare că informaţiile importante care reclamau urgenţă, ca cele referitoare la comploturi şi revolte în provinciile îndepărtate, erau transmise şi cu ajutorul semnalelor luminoase (focuri). Când se petrecea vreun eveniment important şi informaţia despre el trebuia transmisă foarte urgent, se aprindeau focuri plasate la distanţe de două ore de mers. În acelaşi timp era trimis şi un curier, care să dea detalii despre informaţia anunţată iniţial prin semnalele luminoase.
Referiri edificatoare asupra modului cum funcţiona serviciul de informaţii şi a mijloacelor prin care regii obţineau informaţiile cu valoare politică şi militară s-au găsit, de asemenea, în documentele din mormintele acestora.
De exemplu, într-un asemenea document, regele Asurnasirpal se destăinuie: „În timp ce mă aflam în ţara Kutmuhi, mi s-a adus la cunoştinţă că oraşul Suru s-a revoltat, guvernatorul Hamatai a fost măcelărit, iar Ahiababa, fiul nimănui…s-a declarat rege.”
Alt exemplu dovedeşte eficienţa serviciului de informaţii, care a transmis regelui raportul, în timp util, cu toate că el se afla în expediţie, departe de ţară.
Sargon al II-lea în al treilea an al domniei sale, a primit la timp informaţii despre răscoalele din Siria, pe care le-a înăbuşit în sânge. Apoi, în al şaptelea an, în urma informaţiilor primite de la agenţii săi, acesta a zădărnicit un complot pus la cale în Armenia. Serviciul de informaţii asirian era foarte activ în Armenia. Din rapoartele transmise regelui Sargon se poate trage concluzia că agenţii asirieni cunoşteau orice mişcare pe care o făcea regele acestei ţări. Printre altele, ei au raportat că regele Armeniei i-a „recompensat pe dezertorii asirieni cu terenuri şi plantaţii”.
Agenţii regelui au obţinut informaţii şi despre spionii inamicului, infiltraţi pe teritoriul asirian. Într-o scrisoare de la mesager se raportează regelui Assurbanipal că elamiţii încearcă să obţină informaţii de la anumite persoane, promiţându-le în schimb accesul gratuit la păşuni, iar în alta agentul îl avertizează pe Assurbanipal să nu permită prezenţa, în anturajul său, a unor persoane considerate de acesta a fi un fel de „coloană a V-a” a elamiţilor.
În astfel de scrisori se găsesc şi anumite indicii despre un gen de serviciu secret ce supraveghea, în mod constant, loialitatea şi eficienţa funcţionarilor regali. Orice comportament suspect atrăgea atenţia anumitor agenţi, care raportau imediat la curte.
În concluzie, se poate afirma că asirienii au dezvoltat modelul serviciilor de informaţii egiptene, realizând o întreagă reţea de agenţi de informaţii în ţările străine şi în teritoriile ocupate; au perfectat mijloacele rapide de transmitere a informaţiilor spre capitală, de eficienţa cărora depindeau înseşi existenţa şi securitatea imperiului. În acelaşi timp, pentru buna activitate a instituţiilor imperiului ei au dezvoltat un serviciu secret pentru supravegherea funcţionarilor regali. Moştenitorii vechilor egipteni, babilonieni şi asirieni au fost perşii, care şi-au întemeiat puternicul lor stat pe ruinele Imperiului Asirian.
În anul 553 i.e.n., perşii sub conducerea lui Cyrus, s-au răsculat împotriva mezilor şi au întemeiat Imperiul Persan al Ahemenizilor. Succesul lui Cyrus a fost fulgerător. În anul 546 i.e.n. el s-a împotrivit coaliţiei antipersane formată de Babilon, Egipt, Cresus din Lidia şi Sparta. Primul pe care l-a învins a fost Cresus din Lidia, cucerind capitala acesteia, Sardis, şi curând a devenit stăpânul Asiei Mici, Armeniei şi al oraşelor greceşti de pe ţărmul Mediteraniei.
Un asemenea imperiu imens putea fi administrat, în mod eficient, numai dacă guvernul central din Persia era în contact permanent cu cele mai îndepărtate provincii, pentru a fi informat prompt asupra tuturor evenimentelor produse în rândul populaţiei şi avertizat în legătură cu toate pericolele care proveneau din afara graniţelor. Toate acestea reclamau existenţa unui serviciu de informaţii, ceea ce a fost evident şi pentru primii trei regi persani.
Toţi cei trei regi ahemenizi- Cyrus, Cambises şi Darius – au fost foarte buni organizatori şi au dat dovadă de înţelegere a sentimentelor naţionale ale popoarelor subjugate. Reprezentanţii acestora aveau acces la mari dregătorii, dar puterea executivă a rămas întotdeauna în mâinile perşilor. Darius I a încheiat organizarea imperiului, împărţindu-l în 20 de mari provincii, numite „satrapii”. Administrarea acestora era încredinţată unor guvernatori sau satrapi, ajutaţi de un consiliu, compuşi din colonişti persani. Caracterul militar al Imperiului Persan s-a reflectat în faptul că şeful curţii şi al administraţiei imperiale era comandantul suprem al „Nemuritorilor” (garda de corp regală, care numără 10.000 de soldaţi) şi că trupele staţionate în provincii datorau supunere numai regelui, nu şi satrapului.
Poziţia satrapilor era foarte importantă iar această importanţă, combinată cu sentimente de independenţă simţite de unii guvernatori, înseamnă pericol. Pentru a îndepărta acest pericol şi a păstra controlul permanent asupra imperiului cu satrapii şi numeroşii funcţionari, fondatorii Imperiului Persan au creat un birou special destinat să supravegheze întreaga administraţie. Şeful acestui birou se numea „ochiul regelui” şi avea drept de control asupra tuturor satrapilor şi funcţionarilor regali, buna funcţionare a acestui birou depinzând de existenţa unui serviciu de informaţii eficient.
Eficacitatea acestui serviciu era condiţionată de rapiditatea mijloacelor de comunicaţii între cele mai îndepărtate provincii şi capitala Imperiului Susa.
Această necesitate a fost asigurată de construirea unui întreg sistem de drumuri regale şi a unui gen de poştă regală cu staţii fixe de schimb pentru curierii care călătoreau de la Susa spre provincii şi înapoi, ducând poruncile regale, rapoartele satrapilor şi informaţiile confidenţiale despre oficialităţi sau despre comportarea triburilor ostile şi subjugate.
Remarcăm existenţa unor mărturii originale despre importanţa dată de Cyrus informaţiilor, despre cum funcţiona mecanismul „ochiul regelui” şi despre cum era organizată poşta imperială. Aceste mărturii au fost lăsate de Xenophon, scriitor grec din sec. V i.e.n., mare admirator al lui Cyrus, fondatorul Imperiului Persan şi al eficacităţii sistemului monarhic.
Lucrarea „Cryropaedia” a lui Xenophon este un manual politic şi filosofic şi un fel de panegiric al lui Cyrus. Atunci când descrie tipul de organizare introdus de Cyrus, Xenophon arată cât de mult preţuia Cyrus serviciul de informaţii şi cum încuraja oamenii să-i aducă informaţiile de care aveau nevoie.
Faptul că era la curent cu tot ce se petrecea în imperiu a făcut să se spună că ar fi avut mai mulţi ochi şi mai multe urechi. Xenophon explică acest fapt astfel: „Am descoperit că el îşi recruta aşa-numiţii «ochi ai regelui» şi «urechile regelui» prin oferirea de cadouri şi onoruri; recompensarea acelora care îi raportau orice era interesant de aflat i-a făcut pe mulţi să-şi facă o meserie din folosirea ochilor şi urechilor în scopul de a spiona orice le-ar fi adus un oarecare beneficiu. Rezultatul a fost că regelui i s-au atribuit «mai mulţi ochi şi mai multe urechi». Regele asculta pe oricine pretindea că a auzit sau a văzut ceva ce merita să i se dea atenţie.”
Lăudând generozitatea lui Cyrus, Xenophon confirmă şi descrie eficacitatea serviciului de informații secret persan. Desigur informaţiile nu erau transmise direct lui Cyrus, iar recompensa nu o înmâna, personal. Scrierile lui Xenon sugerează existenţa unei reţele de ofiţeri de informaţii, care raportau ceea ce aflau sau aduceau regelui persoane care aveau informaţii importante de dezvăluit.
Pe lângă această reţea, trebuie să fi existat un gen de forţă poliţienească, ce se ocupa cu evenimentele zilnice. Atunci când descrie opresiunea regală, Xenophon arată că „poliţiştii înarmaţi cu bice loveau pe oricine încerca să se apropie.”
De asemenea, Xenophon prezintă şi modul cum funcţiona mecanismul de control a eficienţei funcţionarilor administraţiei. După ce descrie instituţiile satrapilor şi prezintă îndatoririle acestora, el arată că: „În fiecare an, o persoană, însoţită de armată, făcea turul provinciilor, ca să acorde ajutor vreunui satrap, să supună pe oricine ar fi îndrăznit să se revolte, să regleze pricinile dacă cineva refuza să plătească dările, să protejeze locuitorii, să vadă dacă pământurile sunt cultivate sau dacă cineva îşi neglijează îndatoririle, fiind obligat să raporteze despre toate acestea regelui.”
Tot Xenophon prezintă serviciul poştal iniţial de Cyrus, în felul următor: „Prin această instituţie el descoperea rapid stare lucrurilor, indiferent de distanţa la care se afla; el a stabilit ce distanţă poate fi acoperită de un cal într-o zi şi a construit în aceste puncte, staţii de poştă, dotate cu cai şi oameni care să-i îngrijească; la fiecare staţie există o persoană oficială care să primească corespondenţa şi să o trimită mai departe prin curieri şi cai odihniţi.”
Această informaţie este confirmată şi completată şi de un alt istoric grec, Herodot. În istoria războaielor dintre greci şi perşi, printre alte lucruri, el ne face o descriere detaliată a „drumului regal” dintre Sardis, în Asia Mică şi Susa, capitala Persiei.
Informaţiile clare şi interesante, rezultate din aceste surse greceşti, atât despre serviciile de informaţii persane, cât şi despre modul cum informaţiile confidenţiale ajungeau la reşedinţa „Regelui regilor” din Susa, indică puternica impresie pe care a produs-o acest sistem asupra grecilor.
Totodată, descrierile elogioase ale lui Xenophon şi Herodot conduc la concluzia că grecii nu cunoşteau o asemenea rezolvare sofisticată a serviciilor de informaţii.
Este evident că, pentru vechii greci, care trăiau în state – oraşe mici, un asemenea serviciu de informaţii nu era necesar. Într-un mediu în care toate personalităţile statului erau cunoscute de oricine, spiritul democratic s-a dezvoltat pe deplin, iar ideile imperialiste nu s-ar fi putu fi realiza niciodată. Totuşi, cel care a reuşit să-i unească pe greci sub dominaţia sa a fost Filip, regele Macedoniei.
Sub conducerea fiului său, Alexandru cel Mare, soldaţii macedoneni şi greci au invadat Persia şi au distrus imensul Imperiu Persan. Marşul rapid şi triumfător al lui Alexandru cel Mare prin Asia Mică, Siria, Egipt, Mesopotamia şi Persia, până în Valea Indului, a fost posibil, în primul rând, datorită geniului său militar, dar şi faptului că acesta a folosit chiar instituţiile înfiinţate de regii persani şi de predecesorii lor, asirieni. În înaintarea sa, armata a urmat traseele drumurilor construite de asirieni, hitiţi şi de perşi. Împărţirea imperiului în satrapii s-a dovedit a fi foarte eficientă, astfel încât, noul cuceritor a făcut foarte puţine modificări. Era hotărât să folosească toate inovaţiile persane din domeniul serviciilor de informaţii pentru propriile sale scopuri, considerându-le absolut necesare pentru supravieţuirea imperiului universal întemeiat de el. Chiar dacă nu există mărturii referitoare la acest subiect se poate trage o concluzie din faptul că instituţiile persane au supravieţuit şi sub succesorii lui Alexandru cel Mare.
Sursa Francis Dvornik: Începuturile serviciilor de informații – Orientul Apropiat antic, Persia, Grecia, Roma, Bizanț, Imperiile musulmane arabe, Imperiul Mongol, China, Cnezatul Moscovei, Meteor Press, 2021 (traducere şi prelucrare Origins of Intelligence Services, Francis Dvornik, Rutgers University Press, New Jersey, 1974. Origins of Intelligence Services, Francis Dvornik, Rutgers University Press, New Jersey, 1974
