Caută
Close this search box.

Sibiu. Alte două cazuri de hepatită necunoscută

hepatită necunoscută

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu că unitatea a raportat două cazuri de hepatită de cauză necunoscută la copii, fiind vorba despre un băiat de 16 ani, internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu pentru investigaţii suplimentare, având evoluţie stabilă, şi despre o fetiţă de 10 ani, care a fost externată. Fetiţa luase anterior internării un medicament împotriva unor paraziţi localizaţi la nivelul intestinului sau al altor ţesuturi din organism.

„DSP Sibiu a raportat două cazuri de hepatită de cauză necunoscută la copii, primul a fost raportat în 19 aprilie, la un băiat de 16 ani, internat iniţial la Spitalul Municipal Mediaş, ulterior transferat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, cu suspiciunea de hepatită acută. Markerii virali pentru hepatitele A,B, C şi E au fost negativi, ca şi probele pentru determinarea anticorpilor anti-leptospiră”, a declarat dr. Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, pentru News.ro.

Băiatul este în continuare internat, investigat şi supravegheat, cu evoluţie staţionară şi fără elemente de agravare.

Cel de-al doilea caz a fost raportat în 26 aprilie, la o fetiţă de 10 ani, cu markeri de asemenea negativi pentru hepatitele A, B, C, proba pentru hepatita virală E fiind încă în lucru.

„În prezent fetiţa este externată, cu stare ameliorată. De precizat faptul că fetiţa a urmat anterior internării un tratament cu Albendazol, medicament din grupa preparatelor antihelmintice, fiind activ faţă de diverşi viermi sau paraziţi localizaţi la nivelul intestinului şi al altor ţesuturi din organism”, a explicat dr. Simona Berariu.

Astfel, în cazul fetiţei, este luată în calcul şi varianta unei hepatite toxice, din cauza tratamentului urmat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri